June Communications reînnoiește parteneriatul de PR cu Fortech Investments

Publicat pe 19 Mai 2022
După colaborarea care a debutat în vara lui 2021, June Communications și Fortech Investments au semnat pentru continuarea parteneriatului de PR, având ca obiectiv comun sprijinirea dezvoltării și expansiunii start-up-urilor cu soluții inovatoare B2B, precum și a creatorilor acestora. Agenția de PR va continua să comunice proiectele derulate de compania clujeană, axate pe investiții prin capital, smart money, tehnologie și capabilitățile necesare dezvoltării start-up-urilor românești, către toți stakeholderii acestora: parteneri de business, clienți, angajați, media și investitori potențiali.

„Suntem foarte bucuroși să fim partenerii de comunicare ai Fortech Investments. Avem o misiune comună, fiecare dintre cele două entități punând la dispoziția start-up-urilor și fondatorilor soluțiile și resursele sale specifice pentru susținerea atingerii obiectivelor de business, dar și pasiunea de a ajuta antreprenorii să-și îndeplinească visurile”, afirmă Iuliana Floricică, co-fondator June Communications.

Ecosistemul start-up-urilor din România a crescut substanțial în ultimul an, iar conceptul de antreprenoriat a prins avânt în toate domeniile de activitate și pe segmente de vârstă tot mai largi. Piața românească de capital de risc a depășit limita de 100 de milioane de euro, volumul de capital strâns de start-up-uri fiind de trei ori mai mare față de anul precedent, după cum arată Romanian Venture Report, raportul realizat de How To Web pentru anul 2021. Investițiile cu capital național au avut o creștere de 86%, de la 23.32 de milioane de euro în 2020, la 43.46 de milioane în 2021.

Sprijinul investițional oferit de Fortech Investments vizează așadar o piață autohtonă care se extinde constant și în care nevoile cresc direct proporțional. Mai mult, spre deosebire de alte fonduri de investiții, compania nu oferă doar capital, ci și opțiunea de dezvoltare de produs și business pentru ideile cu potențial, respectiv posibilitatea de a deveni parteneri cu specialiști din diferite domenii care vor să înceapă un business.

În parteneriatul cu brațul de investiții al Fortech, June Communications facilitează propagarea informațiilor necesare pentru ca un număr cât mai mare de antreprenori să afle despre condițiile stabilirii unui parteneriat cu Fortech Investments, care să genereze dezvoltarea și expansiunea businessului acestora. În acest sens, agenția de comunicare calibrează mesajul într-o manieră concisă și clară, adresându-se segmentelor media specifice.

Până în prezent, Fortech Investments a susținut peste 13 fondatori să-și atingă obiectivele de business, prin investiții cu o valoare totală de peste 4 milioane de euro, în domenii diverse de activitate, precum Healthcare, Finanțe, Educație, Transport și Producție. Compania de investiții susține start-up-urile aflate în orice stadiu de dezvoltare, oferindu-le oportunități multiple, prin investiții de capital, smart money, consultanță și resurse specifice de creștere și dezvoltare.

„Împreună cu June Communications împărtășim misiunea de a susține ecosistemul de start-up-uri din România. Tocmai de aceea, ne-au înțeles de la început nevoile și ne-au ajutat să comunicăm strategic reușitele noastre, ale start-up-urilor din portofoliul nostru și datorită lor mai mulți fondatori au aflat de Fortech Investments și de felul în care îi putem ajuta“, spune Valentin Filip, Managing Director la Fortech Investments.

June Communications este o agenție de comunicare și marketing care susține companiile aflate în plin sezon de creștere, de la faza incipientă până la creșterea fulminantă, să obțină rezultatele dorite prin tactici de PR, comunicare și marketing adaptate specificului activității lor. În cei 4 ani de activitate, agenția a colaborat cu peste 30 de start-up-uri și IMM-uri românești și internaționale, din țări precum Cehia, Lituania, Slovacia, Danemarca, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. În prezent, June Communications are în vedere consolidarea serviciilor adresate acestui segment de piață, precum și extinderea internațională a serviciilor de PR pentru start-up-uri.

###

Despre Fortech Investments

Fortech Investments este brațul de investiții al Fortech, companie românească de software development care activează pe piață de aproape două decenii. Scopul său este acela de a sprijini antreprenorii și start-up-urile cu finanțare, parteneriere și smart money, la orice stadiu, pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivele de business.

Despre June Communications

June Communications este agenția de comunicare și marketing care sprijină start-up-urile din diverse domenii de activitate să își crească vizibilitatea în piața de profil, să atragă atenția investitorilor, noi clienți, parteneri și să îi țină aproape pe cei existenți.


June Communications

JuneCom is an agile PR company that aims to help forward-thinking businesses who reached a level of growth where they need to accomplish more from their communications and PR. We look at this as...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!