Lucruri interesante de făcut în Dubai, pe lângă cumpărături

Publicat pe 30 Octombrie 2020
Da, Dubaiul este o destinație excelentă pentru cumpărături! De altfel, orașul găzduiește cel mai mare mall din lume, Dubai Mall, care cuprinde peste 1.200 de magazine cunoscute la nivel mondial. Și totuși, nu toată lumea se dă în vânt după shopping, nu-i așa?

Dacă și tu faci parte dintre cei care preferă alt gen de activități de vacanță, află că ”orașul viitorului” este cât se poate de ofertant din acest punct de vedere. Iată ce poți face, în afară de cumpărături, într-un city break în Dubai:

Safari în deșert 

Una dintre activitățile preferate ale turiștilor care vizitează cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite este safari-ul în deșert. Există zeci de companii în Dubai care organizează astfel de escapade inedite, iar hotelurile îi pot direcționa pe doritori către cele care au oferte mai avantajoase. O vizită în safari este o modalitate fantastică de a explora dunele de nisip pe care, de a călători pe cămile și de a înțelege mai bine cultura și istoria beduinilor. Mai este nevoie să amintim de peisajul deosebit care-ți va servi drept cadrul pentru o ședință foto aparte?

Vizită la Burj Khalifa

Cum probabil știi deja, Burj Khalifa este cea mai înaltă clădire din lume, care are peste 800 de metri înălțime. Așadar, dacă ajungi în Dubai, este musai să vizitezi și acest punct de atracție. De pe clădirea impunătoare ai ocazia de a vedea întregul oraș dintr-un unghi diferit. Turiștii pot urca pe turn și pot vedea Dubaiul prin intermediul unui observator din sticlă - de aici, view-ul îți taie respirația! În plus, dacă nu vrei să renunți complet la cumpărături, de la Burj Khalifa poți achiziționa suveniruri pentru tine și cei dragi. 

Plajă 

Multe dintre activitățile și atracțiile din Dubai percep taxe, destul de costisitoare deseori. Cu toate acestea, pentru cei care nu sunt adepții shopping-ului, plaja este locul perfect pentru a petrece ziua într-un mod cât mai plăcut și cu un buget relativ redus. Dubaiul deține o mulțime de plaje publice, majoritatea dintre ele oferind o priveliște superbă asupra celui mai popular obiectiv turistic al zonei: Burj al Arab. 

Vizită la The Green Planet 

Pentru cei care iubesc natura și viața sălbatică, Dubaiul nu pare a fi o destinație potrivită. E drept, zona metropolitană nu este foarte ofertantă din acest punct de vedere. Cu toate acestea, există un loc în oraș unde poți merge dacă vrei să descoperi o adevărată pădure tropicală. Este vorba despre ”Planeta Verde”, o cupolă situată în mijlocul orașului, în interiorul căreia a fost creat un ecosistem tropical ce servește drept casă pentru plante și animale specifice regiunii. Fără îndoială, vorbim despre unul dintre cele mai uluitoare locuri de văzut în Dubai!

Vizită la muzeu 

O altă activitate care poate înlocui shopping-ul în Dubai este vizitarea muzeului cu același nume. Dacă preferi să salvezi bugetul pentru cumpărături și să cheltui banii de vacanță pe alt gen de experiențe, trebuie să știi că poți descoperi acest muzeu cu mai puțin de un dolar. Locația este situată într-un fort vechi, realizată din corali și scoici. Aici vei afla o mulțime de detalii interesante despre istoria orașului și a Emiratelor Arabe Unite în general. 

Cel mai bun moment pentru a vizita Dubaiul este sezonul rece. Așadar, cum iarna se apropie cu pași repezi, grăbește-te să-ți rezervi sejurul în acest minunat oraș! 

Domenii: Turism

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!