Marketplace-ul de recrutare în IT, Huntly, ajută companiile tech să-și lanseze propriul program de recomandări externe

Publicat pe 29 Iunie 2023
• Un program de recomandări (sau de referral) externe este o metodă eficientă de a identifica experți cu abilități rare sau candidați care ar putea fi dificil de găsit prin alte canale. • Recomandările externe prin intermediul platformei Huntly oferă un randament investițional ridicat. Companiile își pot reduce cu până la 4 ori cheltuielile de angajare. • Folosirea unui instrument de recomandări externe precum Huntly reduce perioada medie de angajare, care este în prezent de aproximativ 29 de zile. • 46% dintre angajații veniți din recomandări rămân în cadrul companiei cel puțin un an.

Aproximativ 87% dintre executivii din industria tech afirmă că se confruntă cu un deficit de talente IT. Recesiunea globală și creșterea costurilor forței de muncă amplifică această provocare. În acest context, companiile de tehnologie caută alternative rentabile pentru a recruta dezvoltatori software calificați, iar una dintre soluții o reprezintă recomandările. Huntly, marketplace-ul de recrutare în IT, oferă companiilor de tehnologie din România posibilitatea de a-și crea propriul program de recomandări externe pe platformă. Angajatorii pot obține recomandări de candidați de la cei peste 150 de recrutori IT cu experiență ai rețelei Huntly și pot stabili valoarea bonusului per angajare (între 2.000 și 5.000 de dolari). De asemenea, clienții noi beneficiază de avantajul de a-și posta gratuit ofertele de joburi.

Companiile din domeniul IT din România pot valorifica programele de recomandări externe ca un instrument valoros în perioadele de criză economică. Aceste programe reprezintă o alternativă la înghețarea angajărilor, permițând angajatorilor să reducă costurile cu forța de muncă și să continue să își extindă echipele pentru a susține procesul de dezvoltare. Comunitatea noastră de recrutori IT profesioniști este pregătită să ajute companiile de tehnologie din România să recruteze candidații potriviți, la un cost redus și într-un timp mai scurt comparativ cu metodele tradiționale de recrutare. De asemenea, un alt beneficiu important al recomandărilor externe constă în îmbunătățirea ratei de retenție a angajaților”, afirmă Nadiia Kovalchuk, un recrutor IT de top din echipa Huntly.

5 avantaje ale implementării unui program de recomandări externe prin Huntly:

1. Costuri reduse de angajare

Un program de recomandări externe este cea mai eficientă metodă de recrutare în termeni de randament investițional. Spre exemplu, în timp ce o agenție de recrutare tradițională percepe un comision de 15-20% din salariul noului angajat în primul an, comisioanele Huntly sunt de 5-7%, ceea ce permite companiilor să își reducă cheltuielile de angajare cu până la 4 ori. În plus, angajatorii beneficiază de flexibilitate în alegerea valorii bonusului pentru recrutor, care variază de obicei între 2.000 și 5.000 de dolari pentru fiecare candidat angajat, în funcție de poziția respectivă.

2. Acces la cei mai calificați candidați

Un alt avantaj al implementării unui program de recomandări externe este calitatea candidaților. Prin intermediul rețelei profesionale de recrutori IT, Huntly oferă companiilor posibilitatea de a închide poziții vacante dificile, care necesită abilități tehnice rare. În plus, platforma facilitează conectarea cu candidați care, deși momentan indisponibili, sunt interesați să exploreze noi oportunități de carieră. Conform studiilor, 69% dintre utilizatorii LinkedIn sunt deschiși să descopere perspective profesionale chiar dacă nu sunt activ în căutarea unui nou loc de muncă.

Angajatorii din domeniul IT din România primesc doar cele mai bune CV-uri, preselectate cu atenție de către echipa Huntly, ceea ce duce la o creștere de 10 ori a numărului de candidați relevanți. Aproximativ 4 din 5 candidați recomandați sunt invitați la un interviu.

3. Proces de recrutare mai rapid

În timp ce durata medie de angajare a unui candidat venit din recomandări interne este de aproximativ 29 de zile, folosirea unui instrument de recomandări externe precum Huntly reduce și mai mult această perioadă medie de recrutare. Astfel, un program de recomandări externe devine cea mai eficientă abordare pentru ocuparea rapidă a posturilor vacante.

4. Creșterea retenției angajaților

Studiile arată că recomandările au un impact pozitiv asupra ratei de retenție a angajaților. Potrivit unui studiu JobVite, 46% dintre angajații recomandați au rămas în cadrul companiei cel puțin un an, în comparație cu doar 33% dintre cei angajați prin intermediul site-urilor de carieră. Acest lucru aduce beneficii pe termen lung în ceea ce privește resursele implicate pentru viitoarele angajări. Apelând la un program de recomandări externe, companiile își pot diminua fluctuația de personal și își pot îmbunătăți nivelul de loialitate al angajaților.

5. Acces la candidati din diverse piețe

Recomandările externe reprezintă o soluție eficientă și accesibilă pentru recrutarea de specialiști în locații noi. Platforma Huntly oferă posibilitatea de a colabora cu recrutori IT din mai multe piețe din Europa de Est, pe lângă România. Acesta reprezintă un avantaj suplimentar pentru companiile care doresc să recruteze talente în locații offshore și care caută expertiză locală.

Platforma Huntly a fost dezvoltată de către inginerii software de top ai companiei Meta din California în colaborare cu recrutori cu experiență în domeniul IT. Aceasta se distinge prin interfața sa intuitivă și transparența etapelor de recrutare pentru părțile implicate (angajator, recrutor și candidat). Mai multe companii globale de tehnologie precum Paessler, ChromaWay, LivePerson și Dotmatics utilizează Huntly ca instrument de recomandări externe pentru a găsi candidații potriviți.

Domenii: HR

SC Pi 2 PR SRL

Agenție de PR și marketing premiată la nivel internațional, cu o experiență vastă în numeroase domenii de comunicare și marketing. Oferim consultanță companiilor și organizațiilor pe teme care țin...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!