Mișcare unică în România: Antreprenorii au fost modele pentru a susține industria textilă

Publicat pe 9 Iulie 2021
Industria textilă a fost susținută de antreprenori veniți din toate colțurile țării, militând pentru nevoia de revigorare a acestei ramuri importante din punct de vedere economic.

Fie că vorbim de transporturi, servicii, educație sau HORECA, toți antreprenorii prezenți la Castelul Karolyi din Carei pentru a opta ediție a evenimentului EXPO 2021 - “Fabricat în Satu Mare”, au avut un numitor comun: solidaritate pentru producătorii români din industria textilă.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, în colaborare cu Asociația Economică Germano-Română, Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu și Primăria Municipiului Carei au decis această abordare în speranța că astfel, industria textilă din România poate fi salvată, iar efectele economice cauzate de pandemie pot fi combătute prin măsuri care să stimuleze acest domeniu de activitate. La eveniment au fost prezenți peste 300 de invitați, antreprenori, manageri și reprezentanți ai autorităților locale.

Cristina Chiriac, Președintă CONAF și unul din organizatorii evenimentului, a declarat: “Un sector care asigură 10% din exporturile României este în mare suferință. Industria textilă este, alături de HORECA, unul dintre cele mai lovite sectoare ale economiei românești de criza generată de Coronavirus. Companiile care sunt încă pe piață, lucrează la maximum 50% din capacitate. Unele au început să își dezvolte branduri proprii și să producă materiale sanitare pentru a supraviețui. E o criză globală a sectorului, care poate fi dramatică, și în același timp un sector care angajează până la 200.000 de oameni în această țară, din păturile vulnerabile, cu salarii mici pentru că e un sector cu valoare adăugată mică”. Domnia sa consideră că acest demers reprezintă “o mișcare unică în România, un model de solidaritate de care antreprenorii au dat dovadă. Cu această ocazie, mediul de afaceri a arătat că doar împreună putem trece peste greutăți, iar identificarea unor soluții viabile și un dialog continuu cu autoritățile statului reprezintă singura variantă de supraviețuire în contextul pandemic actual”.

La eveniment au fost prezente oficialități locale, Președintele Asociației Economice Germano-Române pentru Regiunea de Nord-Vest, domnul Iuliu Cadar, Primarul Municipiului Carei, domnul Eugen Kovacs, prefectul județului Satu Mare, domnul Tamás Ferenc Altfatter, precum și reprezentanți ai Parlamentului României, respectiv deputații Oana-Marciana Özmen, Stoica Elena și Adrian Cozma.

 În deschiderea evenimentului, doamna deputat Oana-Marciana Özmen a lansat un mesaj de susținere declarând că “reprezentanții Parlamentului sunt solidari cu mediul de afaceri din industria textilă și sunt deschiși la dialog în vederea identificării soluțiilor pentru revenirea din criză. Problema industriei textile este una care impune măsuri rapide cu atât mai mult cu cât reprezintă o parte importantă din exporturile țării și un număr crescut de angajați implicați în producție. Punct cu punct, vom analiza problemele și le vom transmite către Executiv, ministerelor de resort, şi vom căuta activ, cu implicare asiduă, soluţii”.

“Primul ajutor pe care îl putem acorda este să cumpărăm produse românești. Am făcut un angajament față de antreprenorii din Satu Mare, că voi sprijini orice demers. Industria textilă, alături de industria HORECA, a fost în egală măsură afectată. Industria textilă va fi sprijinită atât la nivel guvernamental, cât și parlamentar. Felicit organizatorii și în mod special pe doamna Cristina Chiriac, Președinta CONAF. Am avut câteva discuții aplicate pe acest domeniu pentru care dânsa se zbate, la modul serios și cu cea mai mare dăruire, și o face bine.”, a declarat Adrian Cozma, deputat în Parlamentul României, în cadrul evenimnetului EXPO 2021 – “Fabricat în Satu Mare”.

Elena Stoica, antreprenor de suces și membru în Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, a declarat că: “Într-o atmosferă plină de solidaritate, eleganță și sublim, antreprenorii care activează în Industria Ușoară din Satu Mare și-au arătat forța creativă, atrăgând într-un mod rafinat atenția autorităților, guvernanților și publicului, că există și că au nevoie de ajutor! Cu siguranță strigătul lor nu va rămâne fără ecou!”.

La rândul său, Sorina Tulan, antreprenor cu peste 20 de ani vechime în această industrie și Președinta CONAF Satu-Mare, amfitrionul acestui eveniment, a declarat: “Am iniţiat pe tot parcursul pandemiei un dialog continuu și am adus în atenția autorităților problemele din industria textilă şi a confecţiilor, pentru că trebuie luate rapid măsuri pentru a revigora acest domeniu. Problemele cu care mediul de afaceri se confruntă s-au acutizat pe fondul pandemiei, iar acest domeniu caută cu disperare soluţii pentru a supravieţui. Orice modificare legislativă sau fiscală reprezintă o gură de oxigen și un prim pas pentru a stimula fabricarea de produse “Made in Romania”, a conchis aceasta.

Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF este singura confederație care susține și promovează antreprenoriatul feminin și care are ca obiectiv apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.

Domenii: Afaceri

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!