O BOMBOANĂ DE MAȘINĂ, PREMIUL OFERIT DE CĂTRE DR. OETKER ROMÂNIA!

Publicat pe 12 Iunie 2019
An de an, Dr. Oetker România organizează campanii promoționale dedicate categoriei de ingrediente pentru prăjituri, în urma cărora participanții pot câștiga premii pe măsura creativității lor.

Campania de anul acesta, ‘’Cu o prăjitură se face primăvară’’, desfășurată în perioada 25 februarie – 12 mai 2019, a avut un real succes în rândul consumatorilor de produse Dr. Oetker, înregistrând un număr de peste 160.000 de înscrieri.

În cadrul campaniei s-au organizat degustări de produse, cooking show-uri în colaborare cu bloggeri apropiați brandului și activări punctuale pentru toți cei care îndrăgesc gustările dulci. S-au pregătit rețete delicioase care au fost degustate si apreciate de sute de persoane, lucru care a demonstrat, încă o dată, că produsele Dr. Oetker sunt un ajutor de nădejde în bucătărie.

Pe toată perioada campaniei, Dr. Oetker a oferit premii săptămânale în valoare de 1000 de RON fiecare, pentru reînnoirea garderobei de primăvară și premii lunare, trotinete electrice. Premiul cel mare, oferit la finalul campaniei, a fost un autoturism Volkswagen Beetle.

Marele premiu a fost câștigat de doamna Gabriela Tiparu din comuna Scrioaștea, județul Teleorman, în vârstă de 44 de ani. Doamna Gabriela Tiparu, vizibil emoționată, ne-a mărturisit că este mare fan al produselor Dr. Oetker și că, atunci când are de pregătit ceva dulce pentru cei dragi, se bazează întotdeauna pe Dr. Oetker, aliatul ei din bucătărie.

Premiul cel mare a fost acordat în data de 30 mai 2019 la sediul Dr. Oetker din Curtea de Argeș, în prezența reprezentanților Dr. Oetker.

Dr. Oetker mulțumește tuturor celor care s-au înscris în campanie sau și-au manifestat interesul față de acțiunile realizate și pregătește noi surprize pentru toți iubitorii de momente dulci. Mai multe detalii despre comunitatea pasionaților de prăjiturit găsiți aici: https://www.facebook.com/DrOetkerRomania/

Lista câștigătorilor din cadrul campaniei ‘’Cu o prăjitură se face primăvară’’ o puteți accesa aici:http://ingrediente-prajituri.promotii-oetker.ro/paste2019/castigatori

Domenii: Afaceri

ASOCIATIA BUSINESS MEDIA CLUB

Asociatia Business Media Club  este conformă unui mediu în continuă schimbare, experimentat în a construi povesti frumoase și eficiente pentru consumatorii din ce în ce mai exigenți care vor...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!