Obiective de reciclare la care poate contribui orice firmă

Publicat pe 15 Martie 2022
România, ca parte din Uniunea Europeană, este obligată să urmeze un plan de acțiune prin care se urmărește tranziția către o economie circulară. Acestea conține și anumite obiective anuale de reciclare și valorificare a deșeurilor. Descoperă în ce constă agenda UE, ce implică renunțarea la economia liniară și care sunt țintele de reciclare la care poți contribui.

Economie liniară vs economie circulară

Economia liniară este un model de producție și consum în 4 pași: producție din materii prime, procesare, consum, deșeu. Dezavantajul său este modul în care afectează ecosistemele. Extragerea constantă de materii prime duce la un consum ridicat de resurse, dar și la emisii toxice pentru mediu și oameni. La final, pentru că produsele ajung la groapa de gunoi, e nevoie să colectăm din nou materii prime, care vor fi la rândul lor irosite.

Scopul economiei circulare este să reducă la minimum deșeurile. Totul începe prin proiectarea unor produse de calitate ridicată, cu o durată de viață mai mare. De asemenea, e necesar să fie confecționate din materiale reutilizabile sau reciclabile. Astfel, continuă să fie utile după utilizare, putând fi reciclate.

Neutralitatea climatică, obiectivul UE pentru 2050

Uniunea Europeană și-a propus să fie neutră din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2050. Concret, se dorește o economie cu zero emisii nete de gaze cu efect de seră. O modalitate prin care putem atinge acest scop îl reprezintă obiectivele de reciclare.

Totodată, e important să înțelegem rolul obligațiilor la Fondul pentru Mediu de care probabil ai mai auzit până acum. Agenții economici care introduc pe piața românească bunuri ambalate trebuie să respecte o serie de măsuri pentru protecția mediului. Acestea includ obligațiile la Fondul pentru Mediu: taxe, contribuții sau amenzi.

Obiective anuale de reciclare și valorificare

Gestionarea corespunzătoare a deșeurilor implică reutilizarea, recuperarea, reciclarea și valorificarea lor. O cantitate enormă de „gunoaie” poate fi transformată în materie primă secundară, pentru fabricarea de produse noi. Prin intermediul acestui proces, poluarea este redusă, sănătatea oamenilor îmbunătățită, iar ecosistemele protejate. Mai mult, resursele naturale ale planetei sunt conservate, iar din punct de vedere financiar reușim să facem economii.

Iată care sunt valorile minime ale obiectivelor de reciclare a deșeurilor până la finalul anului 2022, conform legii 249/2015.

  • hârtie și carton: 60% din greutatea totală
  • sticlă: 60% din greutatea totală
  • metale feroase: 50% din greutatea totală
  • plastic: 22,5% din greutatea totală
  • aluminiu: 20% din greutatea totală
  • lemn: 15% din greutatea totală

Ulterior, valorile vor crește astfel:

  • hârtie și carton: 65% începând cu 2023, 70% începând cu 2025
  • sticlă: 65% începând cu 2023, 70% începând cu 2025
  • metale feroase: 60% începând cu 2023, 65% începând cu 2024 și 70% începând cu 2025
  • plastic: 35% începând cu 2023, 40% începând cu 2024 și 50% începând cu 2025
  • aluminiu: 30% începând cu 2023, 40% începând cu 2024 și 50% începând cu 2025
  • lemn: 20% începând cu 2023, 25% începând cu 2025

Aceste procente includ cantitatea de deșeuri incinerată în instalații cu valorificare de energie. De asemenea, în cazul lemnului, includ cantitatea reparată în vederea reutilizării.

Companiile se pot ocupa de această chestiune pe cont propriu sau prin intermediul unei OIREP - Organizație care Implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului. Mai exact, o OIREP are rolul de intermediar între producător, colectori și companiile care valorifică deșeuri.

Obiectivele de reciclare fac parte din planul de acțiune al UE privind economia circulară și ne ajută să protejăm mediul pentru generațiile care urmează.

Domenii: Lifestyle

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!