Organizarea unei băi mici - Tips & Tricks

Publicat pe 13 Noiembrie 2020
Suprafața mică a băii nu ar trebui să te demotiveze, atunci când dorești să aranjezi acest loc ca pe un spațiu funcțional, care să-ți asigure tot confortul. Chiar dacă este vorba de o suprafață mică, așa cum sunt majoritatea băilor din apartamentele de bloc sau chiar a unor case nou construite, poți amenaja baia așa încât să ai un spațiu bine organizat și să imprimi o notă personală de decorare.

  • Trebuie să ții cont, însă, că indiferent de dimensiunea ei, baia este un loc în care trebuie să-și aibă locul o serie de obiecte strict necesare, de la cele de curățenie la cele de igienă personală, cosmetică sau chiar medicamente ori lenjerie.

Într-o baie mică, totul se reduce la funcționalitate, așa încât ține cont de câteva tips & tricks pentru organizarea acesteia.  

Înainte de orice, nu uita, însă, că pentru a mări vizual orice spațiu, designerii de interior mizează pe folosirea de culori deschise. În cazul băilor sunt recomandate nuanțe de alb, bej, crem și folosirea plăcilor de dimensiuni mari pentru pardoseală. 

Dacă amenajezi sau renovezi, poți opta pentru un accent de culoare care poate conferi alungirea spațiului, de exemplu, o bandă verticală de faianță de altă culoare și, eventual, o textură diferită față de cea din restul băii, pe unul dintre pereți.

  • Folosește spațiul pe înălțime

În orice amenajare pe suprafață mică, folosește, inteligent, spațiul pe verticală, ca să obții soluții de organizare și depozitare. În baie, optează, de exemplu, pentru un calorifer înalt de tip spalier, în locul unuia obișnuit. Acesta are rol practic, deoarece poate servi pentru a pune prosoapele pe o suprafață mare.

  • Alege etajere practice

Alege rafturi sau etajere pentru cosmeticele pe care le păstrezi în baie. Poți depozita aici gelurile sau loțiunile pe care le folosești la duș sau alte obiecte mărunte. Orice variantă de etajeră baie poate fi folosită cu ușurință și într-un apartament închiriat, pentru că se poate monta fără să ai nevoie să găurești pereții. De exemplu, cele care încadrează de-o parte și alta vasul de toaletă sunt potrivite. 

  • Optează pentru mobilier de baie îngust 

Una dintre sugestiile de amenajare pentru o organizare eficientă în baie este să alegi un dulap neconvențional, îngust și lung, cu înălțimea mică și cu deschiderea în lateral în loc de cea frontală, obișnuită. El poate fi plasat în imediata apropiere a vasului de toaletă, lângă ușă. Pe una din laterale poți insera, de exemplu, suportul pentru rola de hârtie igienică și cel pentru peria de curățat toaleta.

  • Oferă utilitate zonelor nefolosite  

Un aspect practic în încăperile mici este să acorzi atenție zonelor nefolosite, care pot genera locuri de depozitare la care nu te-ai fi gândit. Spațiul de deasupra vasului de toaletă, de exemplu, rămâne, de multe ori, neutilizat. Poți amplasa aici un dulăpior pentru obiectele sanitare, perii, săpunuri sau detergenți de baie. Dacă optezi pentru dulapuri deschise, amenajează, la vedere, lucruri care să fie aranjate estetic, de exemplu, pahare sau suporturi pentru obiectele mici pe care le folosești, sau chiar un mic ghiveci.

  • Utilizează spațiul de sub chiuvetă 

Zona de sub chiuveta din baie este un alt exemplu ce poate fi folosit pentru depozitare. Dacă spațiul permite, poți alege varianta unui blat mai lung, sub care poți construi un dulăpior combinat cu rafturi deschise, unde poți aranja prosoapele sau alte obiecte necesare din baie. Aceasta este o modalitate practică de organizare, dar și cu valoare estetică ridicată, mai ales dacă alegi, cu atenție, materialele din care sunt realizate, astfel încât ele să reziste condițiilor de umiditate ridicată.

  • Alege un uscător metalic pentru calorifer 

Ca variantă opțională de gestionare a spațiului mic din baie, alege un uscător metalic pe care îl poți agăța deasupra caloriferului, care e foarte practic toamna sau iarna. Un alt obiect estetic și interesant este o scară special construită pentru interior, metalică sau din lemn vopsit și lăcuit, pe care o găsești în magazinele de specialitate și pe care poți depozita diverse obiecte mici.

  • Coșuri, cutii și cutiuțe   

Cea mai la îndemână modalitate de organizare într-o baie mică este să aranjezi și să depozitezi obiectele pe care le folosești aici pe categorii, în cutii sau coșuri speciale, așezate pe etajere pe care le poți descoperi aici: https://www.mobhaus.ro/etajera-474. Ai la dispoziție coșuri metalice sau din ratan, de diverse dimensiuni și culori naturale sau neutre (negru, alb, bej), care nu doar că arată grozav, ci permit și organizarea numeroaselor obiecte de care ai nevoie în baie.


Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!