#ORomânieCuratăÎncepedeAcasă încurajează noua generație să acționeze pentru un viitor sustenabil

Publicat pe 21 Mai 2019
Peste 460 elevi și voluntari au colectat 2000 de kg de deșeuri în localitățile Buftea, Tunari și Bragadiru.

Procter & Gamble România continuă proiectul de educație ecologică "O Românie Curată Începe de Acasă" în parteneriat cu Act for Tomorrow, organizație non-guvernamentală care activează în domeniul protecției mediului. Campania își propune să atragă atenția asupra importanței colectării selective și reciclării deșeurilor, un demers important atât pentru generațiile de astăzi cât și pentru cele viitoare.  

Campania s-a desfășurat în trei comunități din jurul Bucureștiului - Buftea, Tunari și Bragadiru - unde 685 elevi au învățat în timpul orelor de curs despre beneficiile colectării selective și a reciclării deșeurilor. Obiectivul cursurilor este de a pune bazele unei schimbări pozitive, pe termen lung, a obiceiurilor de acasă.  De asemenea, la ziua de curățenie care a avut loc pe 18 mai în toate cele trei localități, au participat peste 460 voluntari, angajați ai P&G și membri din comunitatea locală, care au colectat mai mult de 2000 de kg de deșeuri.

“Preocuparea pentru un mediu sustenabil este parte din modul nostru de a face afaceri, de zeci de ani“, spune George Carpov, Company Communication Manager. “Suntem prezenți în casele oamenilor în fiecare zi, prin brandurile noastre, precum Ariel, Lenor și Fairy, însă îmbunătățirea vieții presupune și grija pentru comunitățile în care trăim și lucrăm. În luna ianuarie a acestui an, P&G a anunțat o inițiativă majoră, suntem de fapt mândri că ne aflăm printre fondatori - o alianță a companiilor globale din domeniul produselor din materiale plastice și bunuri de larg consum, care are ca scop găsirea de soluții pentru eliminarea deșeurilor de plastic din mediul înconjurător.”, a adăugat George Carpov. 

“Misiunea organizației, "Act for Tomorrow", este aceea de a promova o cultură a responsabilității civice și sociale în rândul cetățenilor și de a-i educa pentru îmbunătățirea calității vieții într-un mod sustenabil. De aceea ne-am alăturat inițiativei P&G. Echipa noastră a organizat sesiuni de formare pentru cadrele didactice, care apoi au susținut cursuri și le-au prezentat elevilor, într-o manieră creativă, informații despre colectarea și reciclarea deșeurilor. Entuziasmul elevilor și implicarea întregii comunități în colectarea deșeurilor la ziua curățeniei sunt cea mai bună dovadă că, într-adevăr, O Românie Curată Începe de Acasă", a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act For Tomorrow. 

Campania O Românie Curată Începe de Acasă a fost lansată în 2018 la Urlați, județul Prahova, unde P&G are o fabrică ce reprezintă deja un exemplu pozitiv pe plan local, având zero deșeuri rezultate din operațiuni. 

Despre Procter & Gamble 

P&G deservește clienți din întreaga lume având unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci importante, de calitate şi de încredere, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vizitați http://www.pg.com pentru ultimele știri și informații despre P&G și mărcile sale. 

Despre Act for Tomorrow

Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. AFT își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România.

Domenii: Lifestyle, Educatie

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!