Pe 21 martie, îți plătești cafeaua cu o poezie

Publicat pe 19 Martie 2018
Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl te invită să te alături campaniei-manifest „Plătește cu o poezie”, care are loc în peste 250 de cafenele din România. Inițiativa se află la cea de-a șasea ediție, iar conceptul de anul acesta este „Poezie, caut cântec” și îl are ca ambasador global pe cântărețul-compozitor JP Cooper.

Astfel, toți cei care aleg să participe la această campanie pot folosi versurile ca monedă de schimb pentru a primi o cafea sau un ceai Julius Meinl, la alegere, din partea casei.

„În acest an, ne-am lansat o nouă provocare: să dovedim că poezia este sufletul muzicii. Poezia poate fi considerată inaccesibilă, mai greu de abordat, însă muzica are un limbaj universal și abilitatea de a atrage oamenii către poezie în moduri neașteptate”, a declarat Mădălina Sultan, Marketing Manager Julius Meinl.

Ziua Internațională a Poeziei va fi sărbătorită în toate cafenelele participante din țară și în cadrul unui concert experiment marca Julius Meinl, care îi aduce împreună pe scenă pe Adrian Despot (Vița de Vie) și Cristina Bălan (Câștigătoare "Vocea României" 2015).

Evenimentul are loc la Berăria H din București, începând cu ora 20:00, iar accesul este gratuit. Mai multe detalii despre eveniment aflați pe pagina de Facebook.

Harta locațiilor participante din întreaga lume poate fi consultată aici. Mai multe detalii pe site-ul Julius Meinl: http://bit.ly/PlatesteCuPoezie2018

J.P. Cooper, ambasadorul global al campaniei

Interpretul celebrelor „She’s on my mind”, „September Song”, „Perfect Strangers” s-a alăturat campaniei internaționale „Plătește cu o poezie” și va compune special pentru acest moment un cântec care să celebreze poeții din întreaga lume.

“Colaborarea cu Julius Meinl mi-a oferit ocazia de a sărbători colegii mei meșteșugari ai cuvintelor, poeți și textieri din întreaga lume. Sper că melodia mea va demonstra că poezia trăiește peste tot.”, a declarat JP Cooper.

Despre Julius Meinl

Julius Meinl este o afacere de familie, austriacă, de succes internațional și este ambasadorul îndrăgitei Culturi a Cafenelei Vieneze de mai bine de 150 de ani. Succesul global al Julius Meinl se bazează pe valorile tradiționale: cinci generații de experiență în cafea, produse premium și servicii excelente oferite clienților. Julius Meinl inspiră și astăzi oameni din întreaga lume, la fel cum făcea cu poeții de altădată în cafenelele vieneze. Restaurante și clienți din sectorul HoReCa din 70 de țări se bazează pe cafeaua și ceaiul Julius Meinl. Compania se clasează deja în top 3 mărci de cafea premium în peste 40 de țări, fiind lider de piață în Austria, Rusia și Dubai.

Julius Meinl în cifre

• 700 de angajați la nivel mondial;

• Înființată în 1862

• Prezență pe piață în peste 70 de țări la nivel mondial, dintre care se află în top 3 mărci de cafea premium în peste 40 dintre acestea;

• Aproximativ 40,000 de clienți la nivel mondial;

• Locații de producție în Viena (Austria) și Vicenza (Italia);

• Cifra de afaceri anuală în 2016: 162 milioane de euro

Domenii: Lifestyle

S.C. HEIST INDUSTRIES SRL

Heist Industries is a pioneer of Community Marketing, a new model of doing advertising, based on content, storytelling, real people and relevance.

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!