Ponturi pentru o bună negociere a salariului când ești la primul job

Publicat pe 11 Noiembrie 2019
Bucuria oferirii primului job poate fi rapid umbrită de propunerea unui salariu prea modest. Chiar dacă îți dorești foarte mult să primești acel loc de muncă, îți vei da seama că ai nevoie de mai mulți bani decât sunt ei dispuși să-ți ofere.

Dar nu ai experiență, nici în muncă și nici la negociere. Prin urmare, ce faci? Îți cauți un alt job, care să fie mai bine plătit? Nu este o idee bună, pentru că mai întâi ar trebui să încerci să negociezi salariul care ți-a fost propus. Iată câteva ponturi care te vor ajuta.

Fă-ți curaj

Dacă tu crezi cu adevărat că meriți un salariu mai mare, nu ezita să-l ceri. Nu este ușor să faci asta, mai ales la început, dar dacă nu le vei spune șefilor tăi ce gândești, în scurt timp se vor acumula frustrări și vei fi nefericit la noul tău loc de muncă. Prin urmare, fă-ți curaj și discută deschis cu angajatorul tău, menționând de ce consideri că meriți un salariu mai mare. La urma urmei, nu ți se poate întâmpla nimic rău! În cel mai nefericit caz, ți se va refuza cererea și vei rămâne la oferta care ți-a fost făcută inițial.

Documentează-te

Atunci când vrei să ceri un salariu mai mare, este obligatoriu să știi care este salariul mediu pentru funcția, pregătirea și experiența ta. Prin urmare, trebuie să începi să te informezi despre acest aspect, astfel încât suma pe care o vei cere să nu fie prea mică, dar nici prea mare. Sigur că este bine să ceri ceva mai mult decât te aștepți să primești în final, dar asta este regula de bază a negocierii.

Dacă jobul tău se încadrează în salariul minim pe economie, atunci trebuie să verifici ce scrie în legislația muncii și să știi care este salariul minim brut în 2019. Dacă oferta care ți s-a făcut este sub acest nivel, trebuie refuzată din start, pentru că este ilegal să primești un salariu mai mic. Sigur că atunci când verifici textul legii trebuie să ții cont care sunt mențiunile pentru nivelul tău de studii, pentru că în prezent există o diferență în acest sens. Astfel, salariul minim brut pe țară este de 2.080 lei, cel minim pentru studii superioare este de 2.350 lei, iar salariul minim brut în construcții este de 3.000 lei.

Scoate în evidență abilitățile tale

Când negociezi trebuie să ai argumente foarte clare și puternice. Angajatorul te consideră un om valoros, pentru că altfel nu ți-ar fi oferit acel job. Însă tu trebuie să știi cum să pui în valoare toate atuurile tale. Menționează toate abilitățile pe care le ai și cursurile făcute. Poate cunoști o limbă străină mai rar folosită și atunci poți puncta cât de important este acest aspect, cum te diferențiază de ceilalți și ce avantaje poate avea compania de pe urma acestui lucru.

Arată că îți dorești noul job

Chiar dacă oferta salarială nu te mulțumește, atunci când negociezi nu trebuie să pari afectat de acest lucru. E important să arăți angajatorului că te bucuri să lucrezi pentru el, că îți dorești mult noul job și că abia aștepți să lucrezi pentru el. Abia după ce i-ai menționat aceste aspecte și ai arătat că ești entuziasmat de noul loc de muncă, e momentul să-i spui că vrei un salariu mai mare.

Fii pregătit pentru un refuz

Doar pentru că ai cerut un salariu mai mare nu înseamnă automat că îl vei și primi. Prin urmare, trebuie să fii pregătit și pentru un refuz, ca să nu reacționezi nepotrivit. Uneori angajatorul nu are posibilitatea să ofere un salariu mai mare, chiar dacă și-ar dori. În acest caz nedorit, trebuie să știi din timp ce ai de făcut: dacă vei refuza oferta și vei căuta un alt job sau dacă vei accepta salariul propus, în speranța că peste câteva luni vei putea negocia din nou. Prin urmare, e bine să te decizi din timp ce vei face și ce vei spune în cazul unui refuz, ca să nu fii luat prin surprindere.

În concluzie, negocierea salariului nu este foarte simplă, dar nici nu este ceva de care să te temi. Merită să încerci să obții mai mult, chiar dacă nu ai nicio garanție că vei reuși.

Domenii: HR

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!