Produsele companiei PENOSIL sunt destinate inclusiv eficientizării energetice a locuinţelor, o "caldă" problemă europeană

Publicat pe 1 Iulie 2018
Pe lȃngă materialele de construcţii folosite, pierderile de căldură sunt cauzate de punţile termice. Iar legat de acest capitol, etanşeitatea joacă un rol foarte important, ea ţinȃnd de materiale şi de zonele cu “defecţiuni” de etanşeizare, care duc la creşterea transferului termic.

Punţile termice trebuie diminuate. Eficientizarea cladirilor din punct de vedere energetic este un imperativ atȃt particular, al casei fiecaruia, cȃt şi global, al clădirilor intregii planete, si mai ales ale continentului european, din al carui spatiu facem parte. 

Directiva Uniunii Europene privitoare la eficientizarea energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/UE) are drept obiectiv ca, din 2021, în întreg spaţiul european să se ridice construcţii noi care sa aiba obligatoriu parametrii de consum minim de energie, "nearly zero-energy buildings" (nZEB), ce se referă la clădiri cu o performanţă energetică ridicată şi, în mod automat, la folosirea unor materiale care se ridică la standardul propus de oficialii europeni – defecţiunile de etanşeizare pot fi reparate cu diferite produse special fabricate şi distribuite în acest scop. 

Două dintre aceste produse sunt spuma etanşantă PENOSIL Window & Door Elastic şi benzile de etanşare, ambele purtȃnd calitatea cu care compania, subsidiară a grupului estonian Wolf Group, şi-a obişnuit clienţii. Cele doua solutii de etansare, folosite in sistemul de instalare a ferestrelor, confera eficienta maxima, folosirea lor ducȃnd la reducerea peierderilor de căldură. 

Puntea termică se referă la acea suprafaţă unde intră în contact două materiale ale căror capacităţi de reţinere a căldurii sunt diferite, avȃnd loc o pierdere de caldură. Ştiind că posibilităţile de reţinere a căldurii sunt date şi de grosimea materialului, puntea termică poate să apară la elementele de închidere alcătuite din acelaşi material care are variaţii de grosime. 

Punţile termice se formează şi în acele locuri unde este întreruptă termoizolaţia, permiţȃnd pierderea de energie prin acele locuri.

Aici este zona în care se poate interveni prin utilizarea celor două produse de inalta performanta ale PENOSIL, care vizează imperfecţiunile de etanşeizare de la ferestre şi uşi. Mai multe detalii pe blogul penosil.ro.  

Fenomenul de transfer termic poate fi rezultatul unei proiectări greșite sau a producției cu defecte a unor elemente de construcție. Acest fenomen se manifestă prin pierderi de căldură, creșterea umidității și apariția mucegaiului, etc. 

Ferestrele și ușile reprezintă zone de transfer termic semnificativ. De aceea este important ca acestea să fie montate și etanșate corect pentru evitarea multor probleme. Una dintre cele mai frecvente erori este alegerea unui material de etanșare nepotrivit, care nu conferă o barieră termică.  

Clădirile în care trăim trebuie să fie sigure, sănătoase, funcționale și confortabile. În același timp, ele trebuie sa fie tot mai eficiente termic şi prietenoase cu mediul. Ținând cont de aceste cerințe, Uniunea Europeană a susținut permanent activitățile de cercetare și dezvoltare în domeniul arhitecturii cu un consum redus de energie și a materialelor de suport, prin adoptarea unei legislații care să încurajeze schimbările în acest sens.  

Datorită cerinţelor de randament energetic pentru clădiri, termeni ca “izolare termică”, “impermeabilitate la aer” și “impermeabilitate la intemperii” au câştigat o importanţă deosebită. 

Pentru a putea întruni toate cerinţele care sunt impuse pentru clădirile cu aproape zero consum de energie trebuie aplicate multe măsuri şi soluţii – de exemplu, folosind sisteme de încălzire cu eficienţă foarte bună, resurse de energie regenerabilă, ventilaţie de recuperare a căldurii şi, de asemenea, folosirea de structuri elaborate de izolaţie împotriva pierderilor de căldură.  

Pentru a realiza efectul dorit, sunt necesare soluţii profesionale şi bine gândite din partea tuturor participanţilor implicaţi în proiect, cum ar fi arhitecţi, ingineri, antreprenori şi producători de materiale de construcţii. Unele dintre cele mai complicate rosturi în construcţii sunt consi-derate cele la instalarea ferestrelor şi uşilor – zona de intervenţie a celor două produse de top ale PENOSIL. 

Contact Penosil: 

  Str. Turturelelor 11A, sector 3,   

  Phoenicia Business Center, etaj P 

  Fax: +4 031/501.01.45

  Tel: +4 031/501.01.46

  Bucureşti, Romȃnia,

  E-mail: romania@penosil.com

Domenii: Constructii

OBLYO DIGITAL AGENCY SRL

With digital marketing, it’s easy to get lost in the numbers. At Oblyo Digital Agency, we know that quality wins over quantity – always. A super-connector inside a growing and complex industry. 

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!