Programul de finanțare nerambursabilă „Electric Up”

Publicat pe 25 Iunie 2024
Într-o lume în care nevoia de reducere a emisiilor de carbon și eficiența energetică devin idealuri pentru fiecare dintre noi, afacerile mici și mijlocii întâmpină dificultăți în a se alinia la aceste politici globale legate de sustenabilitate.

Costurile de achiziție pe care o afacere trebuie să le suporte pentru a integra sistemele fotovoltaice în viața lor de zi cu zi reprezintă un efort financiar foarte mare în special pentru afacerile mici și mijlocii, care sunt la început de drum.

 Astfel, programul de finanțare „Electric Up” este conceput special pentru a sprijini antreprenorii români în tranziția către surse de energie regenerabilă, reducând astfel emisiile de carbon în contextul angajamentelor climatice ale țării.

În cadrul programului „Electric Up”, finanțarea este în procent de 75% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 150.000 euro pentru fiecare beneficiar, restul de 25% fiind reprezentat de cofinanțarea din surse proprii ale beneficiarului.

Solicitanți eligilibi ai programului „Electric Up”

Solicitanții eligibili pentru acest proiect sunt operatorii economici care activează în domeniul HORECA și întreprinderile mici și mijlocii din orice domeniu de activitate, excluzând domeniul agricol, al industriei alimentare, domeniul producției de tutun, de vin și producției de băuturi spirtoase.

Cheltuielile eligibile pentru programul „Electric Up”

Acest program se adresează proiectelor care vizează cheltuieli cu:

  • Instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producția de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp, destinate consumului propriu.
  • Instalarea unui sistem de stocare a energiei pentru creșterea gradului de autoconsum al energiei electrice produse.
  • Instalarea a cel puțin unei stații de minimum 22 kW de reîncărcare pentru vehiculele electrice, care este destinată vehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in. Scopul acestei inițiative este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.
  • Instalarea unui sistem electric alternativ de încălzire și răcire pentru creșterea gradului de utilizare al energiei produse din surse regenerabile.
  • Cheltuielile aferente racordării, mai exact branșamentul și tariful de racordare, la rețeaua de energie electrică nu sunt eligibile pentru finanțare în cadrul programului.

    Cu ajutorul finanțării disponibile, investiția în panouri fotovoltaice devine nu doar o decizie inteligentă din punct de vedere economic, ci și un pas important spre un viitor mai verde și mai sustenabil.

    Pe site-ul nostru sunt disponibile mai multe detalii legate de programul „Electric Up”. Dacă ești interesat, poți să te înscrii foarte ușor, prin completarea formularului de pe pagină cu informațiile solicitate, iar noi te vom ține la curent cu tot ceea ce trebuie să știi legat de acest program.

    Domenii: Afaceri, Energie

    CRIS DIGITAL BRANDING SRL

    Branziba (cunoscuta anterior ca Brandion Agency) este o agentie performanta de branding si marketing. Ai nevoie de mai multi clienti? Contacteaza-ne!

    Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

    Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!