PROIECTUL WWW.SKILLDETECTOR.COM

Publicat pe 6 Octombrie 2016
Site-ul web www.Skilldetector.com este o platformă de recrutare de personal ce iși propune să realizeze o legătura mult mai puternică între companiile ce sunt în căutare de noi angajați și posibilii candidați pentru locurile de muncă vacante.

Piața muncii din România a suferit schimbări extrem de puternice într-un timp foarte scurt, economia trecând de la o economie planificată ineficientă de tip socialist la o economie de piață aproape funcțională. Aceste schimbări rapide au creat o ruptură între nivelul de pregătire cerut de companiile ce investesc din ce în ce mai mult în Romania și universitățile de profil ce și-au schimbat mult mai greoi programa curriculară. Există totodată multe universități unde numărul de absolvenți este mult prea mare pentru necesitățile actuale, acest număr nefiind adaptat odată cu schimbările economice rapide. Cu toate acestea există și foarte multe persoane autodidacte, ce s-au adaptat și au reușit să se reprofileze către domenii mult mai căutate, de exemplu IT. Foarte mulți au invățat să lucreze în noile domenii acasă, în cadru neorganizat, utilizând documentația existentă online, astfel neavând nici o diplomă care să ateste cunostințele lor.

Șansele acestor persoane însa de a-și găsi un loc de muncă sunt foarte mici, deoarece încă marea majoritate a companiilor pun foarte mult accent pe absolvirea unui studiu convențional finalizat cu o diplomă. Pentru foarte multe joburi există foarte mulți aplicanți (de regulă peste 100) și departamentele de HR sunt suprasolicitate, neavând timp să testeze toți acești candidați. Astfel sunt chemați la interviu doar cei care au cele mai bune diplome sau cea mai extinsă experiență profesională, ceilalți având șanse mult mai mici, deși este posibil să fie chiar mai bine pregătiți.

Site-ul Skilldetector este în primul rând un site clasic de joburi ce are implementat acest modul de pretestare a candidatilor ce va echilibra sansele tuturor aplicanților, indiferent de pregatirea profesională anterioară și de studiile acestora.

Această testare preliminară, online, în condițiile alese de companie, va aduce următoarele beneficii :

- Permiterea accesului pe piața muncii și a persoanelor care cunosc foarte bine un domeniu de activitate chiar dacă nu au nici o diplomă sau experiență profesională anterioară. În momentul actual aceste persoane sunt condamnate la a trăi toată viața din programe sociale, doar pentru că domeniul lor de activitate nu mai este cerut în condițiile economice actuale, chiar dacă ei s-au adaptat și au dobândit noi calități, necertificate însă de o diplomă.

- Transparentizarea procesului de selectie a noilor angajati de catre companii. În momentul în care procesul de selecție este bazat pe testarea efectivă a candidaților va fi foarte greu să fie angajați candidați cu performanțe scăzute în funcție de alte motivații, ce nu țin de competența efectivă a persoanei.

- Ușurarea muncii departamentelor de HR din cadrul companiilor, care în acest moment sunt suprasolicitate cu foarte multe aplicații de angajare. Munca de sortare a acestor aplicații este foarte greoaie, modulul de testare al site-ului ajutând foarte mult în filtrarea candidaților. Astfel departamentele de HR se pot ocupa mult mai mult de programe adresate angajaților existenți (teambuilding, evaluări periodice, etc.).

Pentru cei aflați în căutarea unui job am realizat posibilitatea de a crea un CV multimedia, ce se diferențiază semnificativ de formatul clasic de CV. Astfel se poate adăuga un clip video de prezentare și o descriere detaliată a propriului portofoliu, cu clip video și poze pentru fiecare proiect. De asemenea formatul de CV utilizat este customizabil, candidatul putând alege denumirea rubricilor din CV sau elimina anumite rubrici considerate irelevante. Un alt pas înainte este dat de posibilitatea pentru companie de a face notițe asupra candidatului direct pe CV (butonul write review/scrie o recenzie ce apare atunci când o companie vizualizează CV-ul). Astfel în timpul interviului persoana evaluatoare va putea scrie direct acolo observațiile sale, ce pot fi citite apoi practic în timp real de oricine din companie (șef departament HR sau director general de ex.), care pot urmări astfel direct, online, procesul de selecție.

Principalele elemente diferențiatoare pot fi rezumate astfel:

- Companiile au posibilitatea de adăugare a unui test pentru fiecare anunț de job. Astfel se pot preselecta candidații pentru un interviu pe criterii reale de performanță a acestora. Candidații pot demonstra abilitățile în fața angajatorului și au șansa de a fi selectați chiar dacă le lipsește o diplomă, nu au experiență profesională suficientă sau o anume certificare.

- Posibilitatea pentru companii de manageriere în timp real a candidaților pentru un job, cu marcarea acestora drept candidat adecvat.

- Posibilitatea pentru companii de a scrie o recenzie pe CV-ul candidaților. Astfel în timpul interviului persoana evaluatoare va putea scrie observațiile sale, care pot fi citite apoi practic în timp real de oricine din companie (șef departament HR sau director general de ex.), ce pot urmări astfel direct, online, procesul de selecție.

- Gratuitate totală pentru companii până pe data de 1 martie 2017. Pentru candidați toate resursele website-ului vor fi gratuite.

- Candidații pot crea un CV multimedia, care pune în evidență mult mai bine realizările personale comparativ cu CV-ul clasic (cu posibilitate de adăugare video de prezentare, portofoliu detaliat etc.). De asemenea CV-ul poate fi editat în mod avansat, rubricile pot fi redenumite sau eliminate. Știm că timpul este poate cea mai importantă resursă, de aceea oferim posibilitatea de a ne trimite CV-ul tău în format .pdf sau .jpg pe adresa  cv@skilldetector.com, și noi ne vom ocupa de trecerea acestuia în format multimedia și completarea lui pe site. Chiar tinem foarte mult la felul in care va arata CV-ul la pe site, astfel incat pe langa trecerea in format multimedia, efectuăm și o îmbunătățire calitativă a acestuia, dacă este cazul. Vei putea apoi să aplici la anunțurile existente pe www.Skilldetector.com sau pur și simplu vei putea trimite CV-ul tău către posibili angajatori, chiar dacă aceștia nu au postat nici un anunț pe platforma noastră.

- Toate CV-urile sunt egale, nu există noțiunea de CV premium, pentru că toți suntem egali și singurul criteriu pentru angajare ar trebui să fie competențele fiecăruia.

- Simplitate în utilizare, formă grafică plăcută, siguranță a datelor.

Astfel considerăm că proiectul Skilldetector va umple un gol existent în acest moment pe piața muncii, aducând avantaje importante atât pentru companii cât și pentru viitorii angajați.

Domenii: HR

SC Clirad Develop SRL

Site-ul web www.Skilldetector.com este o platformă de recrutare de personal ce iși propune să realizeze o legătura mult mai puternică între companiile ce sunt în căutare de noi angajați și...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!