„Rupe lantul! Contrabanda cu tigarete este ilegala!”

Publicat pe 13 Aprilie 2016
Piatra Neamt, 13 aprilie 2016 – Astazi s-a lansat la Biroul Vamal din Piatra Neamt, campania publica de constientizare a efectelor negative ale comertului ilicit cu produse din tutun „Rupe lantul! Contrabanda cu tigarete este ilegala!”.

Realizata de Euromonitor Business Consulting Services, prin www.faracontrabanda.ro, in parteneriat cu Directia Generala a Vamilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Politia Romana si Politia de Frontiera, cu sprijinul JTI, campania se deruleaza in perioada martie-iunie in zece judete din apropierea granitelor din nord-est, nord, vest, sud-vest, precum si in Bucuresti. Mesajul, care va ajunge la public prin presa, panotaj stradal si spot TV, isi propune sa atraga atentia ca traficul ilegal poate fi oprit daca fumatorii refuza sa cumpere tigarete provenite din comertul ilegal, stopand astfel perpetuarea unui sistem corupt. Asadar, cumparatorul poate „rupe lantul” contrabandei!

„Si in ianuarie 2016, regiunea nord-est continua sa fie cea mai afectata de comertul ilegal cu tigarete, cu o cota a pietei negre de 36,8%, cu toate ca se afla in scadere fata de noiembrie 2015, cu peste 10 p.p. Regiunile nord-vest si vest detin, de asemenea, cote importante, desi se afla pe un trend descendent (28,3%, respectiv 26,7%)”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

„Lansam noua campanie publica in regiuni de frontiera, pentru ca aceste zone sunt, dintotdeauna, cele mai vulnerabile la contrabanda. Mesajul «Rupe lantul!» urmareste sa transmita ca un sistem nu poate functiona fara rotitele care il pun in miscare, iar cumparatorul este una dintre aceste rotite. Fiecare dintre noi are puterea sa stopeze traficul ilicit cu tigarete daca refuza sa cumpere produse de contrabanda. Putem rupe lantul! Astfel, va avea de castigat intreaga societate, pentru ca o retea de contrabanda inseamna crima organizata si bani in minus la bugetul de stat. In tarile vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene si care aplica alt sistem de taxare decat cel comunitar, pretul unui pachet de tigarete este si de 5-6 ori mai mic decat in Romania. Drept urmare, profitul contrabandistilor este imens, iar pierderile comunitatii pe masura”, a declarat Cristina Vasiloiu, director general al Euromonitor Business Consulting Services.

„Faptul ca potrivit Studiului Novel Research, nivelul traficului ilicit cu tigarete este in usoara crestere, implica necesitatea intensificarii eforturilor de combatere a fenomenului. Contrabanda cu tigarete este principalul curent de frauda la frontiera internationala de nord si nord-est. In primele doua luni ale anului, s-au confiscat peste 700.000 bucati tigarete, cele mai importante capturi fiind inregistrate la frontiera cu Ucraina si Republica Moldova (de ex. 230.000 tigarete la biroul vamal Siret, 150.000 la biroul vamal Halmeu, 10.000 tigarete la birou vamal Albita etc.). Pe langa intensificarea activitatilor operative punctuale, este necesar sa derulam si in acest an, in judetele de granita, impreuna cu producatorii de tutun, campanii publice de constientizare a efectelor negative ale contrabandei. De asemenea, urmarim instruirea si perfectionarea profesionala a echipelor mobile canine special antrenate in depistarea tigaretelor, precum si a numerarului”, a declarat recent Claudiu Ardeleanu, Director General, Directia Generala a Vamilor, cu ocazia anuntarii ultimului studiu Novel.

„Politia de Frontiera Romana actioneaza in sistem integrat alaturi de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum si cu alte institutii ale statului cu atributii in domeniul fiscal, pentru combaterea contrabandei, contrafacerii si comertului ilegal cu produse de tutun. Actiunile Politiei de Frontiera in zona de competenta nu se limiteaza doar la captura propriu-zisa, fiind continuate activitatile specifice, prin cercetarea calificata a cazurilor inregistrate, pana la destructurarea retelelor de contrabanda cu tutun”, a precizat comisarul sef Bodoga Valeriu, seful Serviciului Combaterea Migratiei Ilegale si a Infractionalitatii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi.

„In Suceava si Botosani, in multe sate si comune, ponderea produselor ilegale ajunge si la 90%. Un pachet de tigarete care costa in Ucraina 2,8 lei, se vinde dincoace de granita cu 8 lei. Astfel de campanii publice au efecte vizibile si determina scaderi semnificative ale pietei negre, dar numai in perioadele si in regiunile unde se desfasoara astfel de actiuni. De aceea, este nevoie de o Strategie Nationala de combatere a comertului ilegal cu tigarete, care sa prevada masuri concrete pentru urmatorii ani. Aceasta Strategie a fost ceruta public, in mai multe randuri, de autoritatile de aplicare a legii, dar si de Consiliul Concurentei care, in 2014, la incheierea investigatiei pe piata de profil a solicitat infiintarea unui Grup de lucru care sa implice atat factorii decidenti in materie de politici fiscale, cat si autoritatile de reglementare, dar si industria si institutiile operative. Contrabanda la nivel national se situa in ianuarie la 17,8%, ceea ce inseamna pierderi la buget de peste 600 de milioane de euro. Asadar sunt absolut necesare politici coerente si realiste in domeniul tutunului care, reamintim, este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat, cu aproape 3 miliarde de euro virate in 2015, suma insemnand accize, TVA, taxe si contributii. In acest sens, salutam initiativa Vamii de a relansa Strategia nationala de combatere a comertului ilicit cu tigarete”, a declarat Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova si Bulgaria.

Campania „Rupe lantul! Contrabanda cu tigarete este ilegala!” va fi difuzata in parteneriat cu TVR si Amos News si va avea o importanta componenta de afisaj stradal in judetele Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Maramures, Timis, Caras-Severin, Mehedinti, Dolj, Olt si in Bucuresti.

Cele mai importante informatii si materiale de comunicare sunt postate pe www.faracontrabanda.ro. „Rupe lantul! Contrabanda cu tigarete este ilegala!” este cea mai recenta campanie publica regionala initiata de Euromonitor Business Consulting Services. Campaniile precedente au avut ca rezultat scaderi semnificative ale comertului ilegal cu tigarete in regiunile in care au fost lansate si in perioadele in care s-au derulat.

Euromonitor Business Consulting Services furnizeaza de peste 10 ani servicii de consultanta in domeniul politicilor si strategiilor de dezvoltare a afacerilor in Europa Centrala si de Est, servicii de interim management in zona afacerilor corporatiste si a managementului crizei, precum si programe de mentoring si coaching pentru top manageri pe probleme de leadership si dezvoltare profesionala. Din 2010, sub egida Euromonitor Conferences, compania a organizat in Romania si in strainatate o serie de evenimente menite a atrage atentia opiniei publice asupra unor fenomene ingrijoratoare care pun in pericol consolidarea unui mediu economic sanatos in regiune, contrabanda cu tigarete fiind un exemplu concret al unui astfel de pericol. 

Domenii: Agricultura

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!