S-a lansat prima linie telefonică gratuită destinată pieței imobiliare

Publicat pe 31 Martie 2021
Primul Telverde din imobiliare s-a lansat la mijlocul lunii martie. Serviciul unic de informare telefonică gratuită, o inițiativă a agenției imobiliare Blitz din Cluj, este dedicat tuturor persoanelor care doresc să-și cumpere o locuință sau au nevoie de informații actualizate din domeniu.

“După 11 ani de activitate în sectorul imobiliar, am remarcat prezența unor nevoi reale pe piața imobiliară din România - cea de reglementare și de informare. TelVerde by Blitz este un proiect social, care nu condiționează încheierea vreunei tranzacții, nici în prezent, nici în viitor. Fără nicio obligativitate, apelanții Telverde ne pot suna și pune orice întrebare din domeniul imobiliarelor”, a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.

Linia telefonică este gestionată de o echipă de operatori call center alături de 20 de specialiști cu experiență de peste 10 ani în imobiliare și domeniile conexe, precum cel financiar-contabil, bancar, juridic, de investiții.

”Achiziția unei locuințe este un demers foarte important, cu un impact puternic - atât în plan psihologic, cât și în plan financiar – astfel încât o cât mai bună informare în prealabil este obligatorie. Pentru mulți dintre cei care plănuiesc să-și cumpere casă, contractarea unui credit este un pas necesar, iar specialiștii noștri le stau la dispoziție cu toate detaliile care să-i ajute să ia cea mai bună decizie”, a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz

În primele două săptămâni de la lansare, cele mai multe întrebări primite prin intermediul liniei telefonice gratuite au fost legate de modalitățile de finanțare potrivite pentru realizarea unei tranzacții imobiliare, costul per metru pătrat al unei proprietăți dintr-un imobil de interes, anumiți termeni imobiliari specifici, ori oportunități de investiție în imobiliare în această perioadă.

Dacă în urmă cu 10 ani, studiile arătau că doar 1 din 3 tranzacții au loc prin intermediul unei agenții imobiliare, analizele mai recente arată că peste 40% dintre cei care intenționează să încheie un contract evită intermedierea unui agent.

Scopul inițiativei Telverde by Blitz este să ofere informații corecte despre tranzacțiile imobiliare pentru a reduce, astfel, incertitudinea din piață și a crește gradul de încredere în specialiștii din acest domeniu.

Cei interesați pot apela numărul de telefon 0800-070-333, gratuit, între orele 10:00-17:00.

_________________________

Blitz este o companie antreprenorială în imobiliare din Cluj-Napoca, prezentă pe piață de 11 ani, fiind înființată de Cătălin Priscorniță, cu o largă experiență în imobiliare.

Compania a crescut an de an, fiind în prezent cea mai mare din Cluj-Napoca și din Transilvania, având în 2020 peste 2.5 milioane de euro cifră de afaceri, și peste 150 de angajați și colaboratori, care au realizat peste 1000 de tranzacții totalizând mai mult de 65 milioane euro.

Blitz este membru fondator al Comunității Elitelor în Imobiliare din România (CEIR) și un reper de bune practici în industria imobiliarelor. În 2020, Cătălin Priscorniță, CEO Blitz a primit premiul de ”Leadership-ul anului în imobiliare”.

Domenii: Imobiliare

New Entertainment Television SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!