Securitatea cibernetică a companiilor în contextul work from home (Cercetare ESET)

Publicat pe 1 Iulie 2021
ESET, lider global pe piața soluțiilor de securitate cibernetică, dezvăluie că 80% dintre companiile din întreaga lume au mare încredere că angajații lor care lucrează de acasă (în special cei care lucrează cu aplicații din zona financiară sau cei care derulează operațiunile financiare ale companiei) dispun de cunoștințele și tehnologia necesare pentru a atenua posibilele riscuri de securitate informatică. În spatele acestei încrederi s-ar putea afla fie eforturile recente întreprinse de companii pentru a-și instrui angajații cu privire la practicile esențiale de securitate cibernetică, fie un optimism fără un fundament solid care poate induce acest fals sentiment de securitate.

ESET, lider global pe piața soluțiilor de securitate cibernetică, dezvăluie că 80% dintre companiile din întreaga lume au mare încredere că angajații lor care lucrează de acasă (în special cei care lucrează cu aplicații din zona financiară sau cei care derulează operațiunile financiare ale companiei) dispun de cunoștințele și tehnologia necesare pentru a atenua posibilele riscuri de securitate informatică. În spatele acestei încrederi s-ar putea afla fie eforturile recente întreprinse de companii pentru a-și instrui angajații cu privire la practicile esențiale de securitate cibernetică, fie un optimism fără un fundament solid care poate induce acest fals sentiment de securitate.

Așadar, aproape trei sferturi (73%) dintre companiile participante la sondaj consideră că există totuși șanse reale să se confrunte cu un incident de securitate în infrastructura IT și de comunicare. Un caz concret e reprezentat de companiile din sectorul cercetării și analizei informațiilor (93%), împreună cu cele din aria contabilității, băncilor și finanțelor (87%), care se regăsesc în topul verticalelor de industrie care au recunoscut că iau clar în calcul posibilitatea de a fi ținta unui incident de securitate cibernetică.

De-a lungul studiului derulat, au fost luate în considerare și atitudinile managerilor seniori față de tehnologia financiară (FinTech) și securitatea informatică din segmentul de afaceri, fiind chestionați 1200 de manageri din Marea Britanie, SUA, Japonia și Mexic, ce activează în diverse industrii. Sondajul a pus accent pe încrederea pe care aceștia o manifestă față de securitatea informatică a muncii de la distanță și efectele sale asupra securității veniturilor. 

Odată cu debutul pandemiei COVID-19, criminalitatea informatică a crescut, iar sistemul de work-from-home a adus și mai multe riscuri absolut specifice, în contextul în care peisajul criminalității cibernetice era oricum unul foarte dinamic încă de dinainte de pandemie. Nu este o surpriză faptul că 45% dintre companii au admis că avut de-a face cu o formă de breșă de securitate pe parcursul anului trecut.

Astfel, securitatea cibernetică a devenit o preocupare cheie pentru toate companiile, indiferent de dimensiune. Riscurile cibernetice au obținut chiar un loc fruntaș în topul riscurilor globale cele mai importante, conform raportului „The World Economic Forum’s Global Risks Report 2021”. Studiul efectuat de ESET subliniază că 81% dintre liderii seniori din companii vizează o abordare de tip “cybersecurity-first” atunci când iau in considerare soluții tehnologice noi, iar 72% dintre companii investesc activ în noi tehnologii pentru o mai bună securitate a veniturilor.

Pavol Balaj, Director Soluții Enterprise la ESET, a declarat: „Pentru că infracțiunile și criminalitatea informatică continuă să pătrundă în lumea afacerilor, cu consecințe financiare și reputaționale grave, este esențial ca afacerile să atenueze aceste riscuri. Lucrul la distanță, în masă, a modificat semnificativ peisajul amenințărilor și a adus noi oportunități de exploatare a vulnerabilităților de către criminalii cibernetici. Este de aceea esențial ca toți angajații din fiecare organizație să fie înzestrați cu cunoștințele și instrumentele pentru a detecta și preveni un atac cibernetic sau o breșă de date. Chiar și în afara contextului pandemic, securitatea cibernetică nu poate fi trecută cu vederea și trebuie să fie o parte esențială a strategiei de afaceri, iar cercetările ESET reflectă necesitatea investițiilor continue în această direcție.”

Recent, ESET a lansat ESET PROTECT, o nouă suită de soluții de management a securității antivirus și anti-malware. 

ESET PROTECT Cloud permite controlul de la distanță al soluțiilor de securitate antivirus și anti-malware instalate pe dispozitivele angajaților și oferă o vizibilitate în timp real asupra securității stațiilor. Administratorii IT pot să instaleze pe sisteme în mod remote soluțiile de securitate, să execute sarcini, să aplice politici de securitate, să monitorizeze starea sistemelor și să răspundă rapid la problemele sau detecțiile găsite pe sistemele conectate web, pe toate platformele software, inclusiv pe desktop-uri, servere, mașini virtuale dar și pe smartphone-uri. Cu ajutorul ESET PROTECT Cloud, administratorii IT pot lua măsuri rapide împotriva incidentelor de securitate depistate.

ESET PROTECT Advanced este o soluție de protecție antivirus multi-strat, concepută în jurul nevoilor IMM-urilor. Aceasta oferă protecție pentru sisteme împotriva ransomware-ului și amenințărilor de tip zero-day, precum și protecție pentru datele stocate pe laptopuri, în caz de furt și pierdere, prin criptare completă a hard disk-urilor. Produsul răspunde, așadar, provocării de a gestiona și proteja rețelele IT business în fața amenințărilor cibernetice de înaltă complexitate.

Pentru a testa gratuit soluțiile antivirus ESET PROTECT, în infrastructura din compania dumneavoastră, fără nicio obligație ulterioară, sau pentru a afla mai multe detalii,  puteți da click aici.

Domenii: IT

Digital Workforce SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!