Confeti, fumigene, vuvuzele, elicoptere, drone şi multe încurajări. Aşa au fost primiţi cicliştii duminică la Snagov. Mişcarea, muzica şi buna dispoziţie au fost prezente atât dimineaţa, la start, dar mai ales la sosire, până la căderea nopţii. Chiar dacă a plouat în ajun, duminică vremea a fost superbă, iar cei care au rămas acasă au pierdut o ieşire plăcută în natură şi un eveniment sportiv deosebit.
A fost cea mai disputată cursă de până acum, la start aflându-se câştigătorii ultimelor patru ediţii „Prima Evadare”. În acest an s-a folosit un traseu cu câţiva kilometri mai scurt decât cel din anii trecuţi şi mai rapid, ceea ce le-a permis riderilor din frunte să aibă o viteză medie de peste 30 km/h. Cu o echipă foarte numeroasă, Dinamo-BikeXpert a dominat încă de la start cu o evadare, ocupând în final primele cinci locuri. Înainte de Palatul Ghica s-au distanțat Alexandru Stancu și Vlad Dascălu, ei reușind să-și crească constant avantajul, ajutați și de ceilalți membri din echipă care i-au ținut pe urmăritori la distanță. A câștigat, la prima participare, Vlad Dascălu, pe doi sosind, pentru a treia oară consecutiv, Alexandru Stancu, după ce a dus trena cea mai mare parte a traseului. Și la feminin s-a înregistrat o câștigătoare în premieră, în persoana Suzannei Hilbert (NoMad Merida CST), care a întrecut-o cu peste 2 minute pe următoarea clasată, bulgăroaica Aneliya Karagyozyan (Ilchov Bair).
Categoria 20-29 de ani este dominată în continuare de NoMad Merida CST, a treia victorie consecutivă, în acest an impunându-se George Cristian Stan, clasat între primii 10 la General. Alţi învingători: Noemi Lupuj (Carcover) la Feminin Open, Andrei Cojanu (Sport Guru-BCR) la Masculin sub 19 ani, Snezhana şi Rostislav Kostadinov (Familie 4-8 ani), Cătălin şi Tudor Toda (Familie 9-14 ani, părinte şi copil), Onessa şi Nandi Csender (PlayBike) la Cuplu, Gabriel şi Cătălin Neagu (Tandem) şi echipa Vodafone la Companii.
Primul învingător al concursului de debut „Prima Evadare” din 2009, Daniel Marius Roşioru (PlayBike-XC Riders), a participat în acest an la categoria 30-39 de ani şi a câştigat-o, fiind întrecut doar de 6 concurenţi de la Elite. Câştigătorul din anul următor, 2010, Marian Frunzeanu, a mers acum alături de Alin Toader, la categoria 9-14 ani, tutore şi copil. Alin învinge pentru a treia oară, de fiecare dată de când au fost admişi copiii în competiţie, în acest an ajungând între primii 150 de concurenţi!
Grupul celor care câştigă an de an la „Prima Evadare” este dominat de Gyorgy Levente (Mureş Runners) de la 40-49 de ani, cu şapte victorii, fiind neînvins de când s-a introdus această categorie în concurs! Îl urmează Ştefan Morcov (Dinamo-BikeXpert) cu şase titluri la Ciclocros şi Marius Nichiforescu cu 3 la veterani.
Cel mai popular şi mai vechi concurs de biciclete de după 1989, „Prima Evadare”, a fost un pionier în domeniu, venind la fiecare ediţie cu noutăţi. În acest an s-au realizat mai multe emisiuni în direct pe contul de Facebook al competiţiei în zilele în care s-au distribuit numerele de concurs, totul culminând cu o transmisiune-maraton a întregului concurs pe pagina primaevadare.ro/live-2017 de aproape 10 ore care s-a bucurat de mare succes, înregistrându-se peste 50.000 de vizualizări! Evenimentul a început dimineaţa, când Ciprian Muntele a luat pulsul concurenţilor la start, apoi a continuat cu transmisia cursei de la start şi sosire cu camere fixe şi mobile de pe maşini, motociclete şi elicopetere! „Memo” Sebastian Vrânceanu a asigurat comentariul permanent, apoi interviurile cu concurenţi şi invitaţi la sosire. El împreună cu Cristian „Zup” Damian au întreţinut în continuare atmosfera la Snagov, fiind apoi maeştrii de ceremonie la tombole şi festivitatea de premiere. Iar Daniel Osmanovici a povestit cu lux de amănunte cum a decurs cursa pentru el şi familia sa!
Tot o premieră a fost realizarea a două variante de traseu, pentru vreme bună şi timp ploios, optându-se în final pentru ultima, cicliştii trecând cu această ocazie pe lângă un fort din fosta centură de fortificaţii a Bucureştiului. Zonele pe unde s-a desfăşurat competiţia au fost curăţate şi pietruite, ele putând fi folosite de-acum de cei care locuiesc în apropierea vechilor Codri ai Vlăsiei pentru a face mişcare în natură.
„Prima Evadare” le-a oferit prilejul celor mai puţin familiarizaţi cu acest sport şi celor mici să se apropie de ciclism, iar pasionaţilor să se întreacă cu cei mai buni concurenţi din ţară. Toţi cei care au trecut linia de finiş au fost premiaţi cu diplome, tricouri şi medalii şi au primit o masă caldă şi băuturi hidratante. Ei au beneficiat şi de numeroase alte facilităţi: de a face duş şi masaj, de a-şi curaţa şi repara bicicletele, de transport spre casă, un film cu evoluţia lor din concurs, informări despre competiţie şi timpul înregistrat la final.
S-au acordat premii de peste 8.000 de euro celor clasaţi pe primele locuri la cele 15 categorii, iar prin tragere la sorţi şi altor concurenţi, dar şi spectatorilor şi voluntarilor: numeroase accesorii, invitaţii la concurs, aparate de curăţat cu presiune de la Karcher, o bicicletă Merida Big Seven 100 şi un scuter Yamaha NMax 125, atât în săptămânile premergătoare cursei, dar şi la final. Iar premierile nu s-au încheiat. Mai există o competiţie unică pentru cursele de acest gen. Cele mai spectaculoase fotografii vor participa la concursul foto ce cuprinde 5 categorii, acordându-se în total 15 premii.
Ca la fiecare ediţie, la cursă au participat mai multe personalităţi. Vedetele de televiziune Daniel Osmanovici şi Dragoş Bucurenci au concurat pentru a doua oară, iar Steven van Groningen (CEO Raiffeisen Bank), pentru a şaptea, a doua oară consecutiv pe podium la categoria sa de vârstă! Şi ca şi anul trecut, cursa a beneficiat de deschizători pe motocicletă: Adrian şi Julian Raduţă, multipli campioni internaţionali şi naţionali la motocross.
PRIMA EVADARE” 2017 ÎN CIFRE
An de an, “Prima Evadare” îşi propune să promoveze un stil de viaţă sănătos, atragând atenţia asupra posibilităţii de a face mişcare pe traseele din pădurile din nordul Capitalei şi accentuând importanţa curăţirii şi ecologizării lacurilor şi lizierelor de pădure. Organizatorii sunt implicaţi şi în elaborarea unei Hotărâri de Guvern, împreună cu alte organizații, pentru marcarea și omologarea permanentă a traseelor de bicicletă şi integrarea lor în legislaţie, în acest moment fiind un vid legislativ în domeniu.
Evenimentul a fost organizat de Clubul NoMad Multisport şi s-a bucurat de parteneri entuziaşti, precum Renault, BCR, Kaufland, CST, Merida, Ciuc, Motodynamics, Caro City Resort şi Bikefun.
Pentru detalii suplimentare, conţinut video şi fotografii puteţi accesa www.primaevadare.ro şi www.facebook.com/primaevadare
Contact: Doina Ţiţei, Clubul Sportiv NoMad Multisport
Telefon: 0721.555.313
E-mail: info@nomadmultisport.ro
Declaraţii învingători
Este un rezultat foarte bun pentru echipă şi pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult cursa.
A fost o cursă destul de rapidă. Au fost multe zone cu pietriş, roţile nu s-au mai încărcat ca anul trecut. Felicitări pentru organizare!
Mi-am dorit mult să mă descurc bine la acest concurs având în vedere că anul trecut m-am accidentat şi am abandonat. E cea mai importantă victorie din carieră.
Foarte bun traseul. S-a mers foarte bine. A fost cea mai bună idee să se aleagă pentru concurs varianta creată pentru timp ploios.
Îmi plac întotdeauna atmosfera şi organizarea de aici. „Prima Evadare” se ridică la nivelul concursurilor de top din Austria. Este greu, dar frumos.
Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →
Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!