Strategie digitală cu Inteligență Artificială

Publicat pe 25 Aprilie 2017
Inteligență artificială… un termen tot mai frecvent întâlnit, dar care sperie, ca orice lucru nou. O percepție firească, venită din frica de necunoscut. Psihologic se pare că depășim frica atunci când începem să cunoaștem. Ce e Inteligența Artificială și cum poate acest ‘concept’ să ajute business-urile de azi și de mâine?

Să facem puțină lumină

Termenul de AI (Artificial Intelligence) apare prin 1966, în industria computerizată rolul acestor ‘agenți artificiali’ e de a maximiza șansele de succes pe un scop definit. Suntem ajutați zilnic de acești agenți - când frânează mașinile mai bine în cazul riscului de accident, când suntem avertizați de telefoane mobile în posibilitatea de a întârzia la o întâlnire din calendar, când Gmail ne anunță cu o zi înainte de zbor să facem checkin-ul online, sau când o campanie digitală intră în trend negativ al performanței. Așadar nu e robot din Terminator care va stăpâni lumea... roboții AI sunt algoritmi cu condiții și acțiuni prestabilite, proiectați să ia decizii cu o viteză mult mai mare decât omul. În timp deciziile devin tot mai eficiente, învațând din datele obținute.

Astăzi

Trăim o tendință cel puțin interesantă... resursele sau proprietățile nu mai sunt atât de importante ca-n trecut, iar generațiile Y, Z sau Millennials gândesc după alte valori, nu mai bune, nici mai rele, ci diferite. Conștientizând sau nu, vrem să aflăm doar informații de interes propriu, care ne atrag dar ne luptăm cu avalanșa informației, greu de stăpânit. Probabil moneda de schimb pe care ne vom ‘bate’ mai târziu va fi compusă din datele obținute, iar succesul va fi determinat de talentul cu care vom interprea și folosi aceste date, pentru obiectivele de business.

Automatizarea inteligentă în comunicarea online

Se pare că vremurile în care raportul lunar cu rezultatele obținute într-o campanie vor apune, ajungându-se chiar la nivelul în care decizii luate pe date obținute în 8 ore devin ‘vechi’ a doua zi dimineața, când creierul încă nu e trezit. Preocupările marketerilor de azi se schimbă din ‘cum măsurăm performanța’ în ‘cum folosim datele și cât de repede luăm decizii’ pentru creșteri de performanță. Cum ar fi... ca în timp ce dormim, un ‘cineva’ să ia anumite decizii în locul nostru, fără să fie obosit și nemotivat, iar noi dimineața să ne bucurăm de creșteri!?

Ne va rămâne, așadar, mai mult timp pentru idei originale și decizii mai bune, pentru că un sistem automatizat de comunicare bazat pe rezultate și comportament poate crește retenția, brand awareness-ul și rata de conversie. Probabil marketerii de mâine vor fi mai mult ‘thinkers’  decât ‚doers’.

Socoteala de acasă nu prea e cea din târg

Noi la Craft Interactive luăm decizii pe bază de instinct mixat cu rațiune, iar în campaniile online una e ce planifici și alta e ce primești de la cei vizați în strategia de comunicare. Răspunsul final e dat de comportamentul oamenilor pe diferite canale, tradus în ‘date’, nu doar de cât de creativ e mesajul. Gestionarea unei campanii digitale devine, astfel, cel puțin la fel de importantă ca planificarea ei, iar atenția e acordată datelor obținute folosite pentru decizii, pentru că unul din principalele avantaje în digital e ‘corectarea’ în timp ce rulează campania. Aici intervine direct rolul strategiei digitale sprijinită de inteligența artificială, care determină în mod direct performanța în marketing.

Dacă nu știi unde vrei să ajungi, atunci orice drum ales e cel corect

Dar dacă știi și mai bine unde și cui duci mesajul, observând aproape instant dacă a funcționat sau nu? Strategiile digitale implementate de Craft Interactive sunt bazate pe rezultate și comportament, corectând organic și artificial ‚greseli’, optimizând în permanență rata de conversie, pentru că azi nu mai e despre câți oameni au dat un Like într-o rețea socială, ci despre cine sunt, unde sunt ei, ce fac și cum îi targetăm specific fiecărui canal digital, analizând ‘urmele’ lăsate de ei în consumul de digital media, sau cum le-a numit Google ‘micromomente’ – ne informăm pe Youtube, căutăm pe Google, relaționăm pe Linkedin ș.a.m.d.

Craft Interactive nu crede în competiție, ci în colaborare, așa că am dezvoltat parteneriate cu alte agenții și alte companii din lume, punând la dispoziția partenerilor diferite instrumente ce le ușurează activitățile, cum ar fi o soluție de raportare extrem de prietenoasă, care le arată în timp real rezultatele obținute pe site, în rețele sociale sau campanii gestionate și astfel luăm împreună decizii mult mai bune, transformându-ne în partenerii lor.

 

Folosim mecanisme cu module de inteligență artificială în Email Marketing, generând mesaje personalizate în funcție de rezultatele segmentate în audiențe. Folosim A/B Testing în proiectele dezvoltate, în rețelele sociale cât și în campanii Google Adwords, crescând performanța cu automatizarea marketing-ului susținută de inteligența artificială. Am testat modelul în campanii pe diferite verticale de piață, observând uimiri în rândul clienților și o ‘relaxare’ provenită din rezultate (uneori impresionante și pentru noi) cât și din o înțelegere clară a rolului Craft Interactive, în parteneriatul născut.

Vrei să vorbim mai multe despre strategii digitale?

Vom identifica pe ce noi culmi digitale îți ducem brandul și ce creșteri de performanță în marketing îți putem obține, începând cu o simplă cerere de ofertă.


Craft Interactive SRL

Construim mixul ideal de soluții digitale integrate, cu care creștem performanța și notorietatea business-urilor.

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!