Stratulat Albulescu deschide un nou birou la Chișinău, Republica Moldova

Publicat pe 6 Septembrie 2022
Extinderea SAA în Republica Moldova face parte din strategia firmei de a oferi servicii complete în toate teritoriile vorbitoare de limbă română și survine după aproape 10 ani de creștere continua, pe parcursul cărora am oferit soluții juridice la cel mai înalt nivel în cadrul biroului nostru principal din București, România.

"Am sesizat potențialul pieței din Republica Moldova atunci când am constatat interesul sporit al acestei țări atât pentru investițiile din România, cât și pentru cele din alte zone ale Europei și suntem foarte încântați că am adus acum firma noastră de avocatură și la Chișinău. Spiritul nostru antreprenorial ne conduce spre adoptarea de noi idei, tehnologii și abordări pentru serviciile prestate clienților nostri și pentru colaborarile noastre la nivel internațional. Avem o viziune îndrăzneață de a transforma echipa într-una inovatoare, ce oferă servicii juridice complete la Chișinău. Credem cu tărie în perspectivele de dezvoltare ale Republicii Moldova și, prin prezența noastră în zonă, dorim să contribuim la dezvoltarea viitoare a țării." a declarat Silviu Stratulat, Managing Partner.

Nu întâmplător, biroul nostru este amplasat în centrul Chișinăului, în Digital Park - primul parc IT din Moldova și un proiect revoluționar, care oferă spații de lucru pentru companiile de tehnologie locale și internaționale, cu o suprafață totală de 8,35 mii de metri pătrați.

"Noul nostru birou este poziționat strategic pentru a putea conecta clienții la oportunitățile de afaceri interne și externe, precum și pentru a fi un centru de inovare pe piața juridică din regiunea Republicii Moldova", a adăugat Silviu Stratulat, Managing Partner.

Biroul reunește o gamă variată de arii de practică, cu o ofertă de servicii cuprinzătoare, axată în special pe gestionarea tranzacțiilor comerciale, Corporate/ M&A, Energy și Technology. Ca răspuns la cererea clienților, activitatea juridică se va concentra inițial asupra chestiunilor ce implică o activitate recurentă (în principal în domeniul dreptului societar/fuziuni și achiziții și tehnologie, precum și pe aspecte legate de proprietatea intelectuală) și intenționăm ca serviciile juridice oferite să fie extinse în timp util la toate domeniile de practică. Ne așteptăm să preluăm o gamă mai diversificată de proiecte pe măsură ce modelul operațional va evolua, creând astfel un centru de excelență pentru a oferi clienților servicii de înaltă calitate, consecvente și rentabile.

Am format deja o echipă performantă care va fi coordonată de către Silviu Stratulat, Managing Partner și care include avocați cu o experiență considerabilă, precum Sabina Cerbu - Partner. Ne așteptăm ca numărul membrilor echipei din Chișinău să crească semnificativ în următoarele 12 luni.

Ne puteți vizita la noua noastră locație din Chișinău, Parcul Digital, strada Mihai Viteazul 15A, etajul 6, Chișinău, Republica Moldova, sau ne puteți contacta prin e-mail la chisinau_office@saa.ro sau telefonic la +373 (22) 994 990 sau +373 (22) 009 109.

Pentru informații suplimentare:

  • Delia Bîjnea, Head of Marketing and Communications, Stratulat Albulescu Attorneys at Law, +40 766 496 492, DBijnea@saa.ro.

Domenii: Afaceri

STRATULAT ALBULESCU SPARL

Stratulat Albulescu este o firma de avocatura romaneasca, ce ofera servicii juridice complete si solutii strategice inovatoare atat clientilor nationali, cat si celor internationali din fiecare...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!