Targul de la Milano 2019: cele mai noi tendinte in designul interior prin Noblesse Interiors

Publicat pe 23 Aprilie 2019
Tendintele in designul interior pentru 2019 au fost date, printre altele, si in cadrul targului de la Milano, desfasurat in perioada 8-14 aprilie 2019. Cunoscut si ca “Salone Internazionale del Mobile di Milano”, acesta este cel mai important targ international de design interior, cu aproximativ 370.000 de participanti din aproape 190 de tari.

Noblesse Interiors participa in fiecare an la acest eveniment pentru a oferi noutati despre produsele de top si cele mai inedite solutii pentru casa. La fel ca in anii trecuti, editia de anul acesta a gazduit unele dintre cele mai prestigioase branduri internationale care si-au prezentat noile colectii si solutii inovatoare in ceea ce priveste designul, materialele si functionalitatea elementelor de decor. Astfel, s-au putut desprinde cateva teme esentiale: 

Corpuri de iluminat

De la simple obiecte functionale, asa cum erau folosite in trecut, aceste accesorii sunt tratate acum ca adevarate obiecte de design. Creativitatea designerilor de obiect pare sa n-aiba limite in ceea ce priveste designul si formele tot mai surprinzatoare ale corpurilor de iluminat. Locul modelelor clasice este luat de cele cu forme sinuoase si mai ales cu forme geometrice. De fapt, geometriile au fost o constanta a targului din acest an, formele geometrice regasindu-se nu doar la corpurile de iluminat, ci si la alte elemente de decor, cum ar fi oglinzi sau piese de mobilier“, a afirmat Loredana Preda, CEO Noblesse Group International.

Pe langa materialele cunoscute precum sticla, cristale, metal, descoperim anul acesta combinatii surprinzatoare de materiale, cum ar fi onix, piele si lemn in diferite esente exotice.   

Sistemele de iluminat au si rolul de a crea efecte speciale in decor. Jocurile de lumini si umbre compun o atmosfera speciala in interioarele in care sunt utilizate, accentul fiind pus pe solutiile LED integrate sau flexibile. 

Metale in decor

O alta tema foarte intalnita la majoritatea brandurilor prezente la Milano Fair este metalul, integrat in compozitia multor elemente decorative, dar mai ales la mobilier. Piesele din metal cu finisaj auriu, alama, cupru sau argintiu dobandesc un aspect luxury, care le ofera eleganta si distinctie, fiind ideale in interioarele contemporane luxury, clasice, dar si moderne.

Metalul este atent prelucrat, atat la piesele de mobilier, unde reprezinta elementul predominant, cat si atunci cand este folosit ca detaliu si insertii. 

Piatra naturala: omniprezenta

Blaturile din marmura nu sunt o noutate, insa atunci cand suprafetele din marmura sunt partial luminate, avem de-a face cu produse inedite, care isi vor gasi loc in cele mai spectaculoase case ale iubitorilor de design si frumos. Pe langa astfel de “bijuterii” s-au facut remarcate si obiectele realizate din piatra naturala cu aspect brut sau neuniform, imbinand diferite tonuri si reflexii. “Pietrele naturale apar la blaturi de mese, comode, placari pereti, iar designerii, pe langa emperador dark sau white carrara - devenite deja “vedete”, sunt in cautarea celor mai rare si surprinzatoare pietre naturale pentru a oferi unicitate pieseor de mobilier si interioarelor create. Pietre precum Verde Imperiale Guatemala, Onice Verde Pakistano, Rain Forest Brown, Crema Cielo, Patagonia ne-au atras atentia si vor face parte din recomandarile noastre in proiectele viitoare”, a mai afirmat Loredana Preda, CEO Noblesse Group International.

Culori vedeta  

Desi nu s-a regasit o culoare vedeta, nuantele calde au fost cel mai des intalnite in cadrul editiei din acest an. Tonurile de crem, bej si gri au facut parte din paleta culorilor dominante. 

Nu au lipsit insa nici accentele puternice de culoare precum rosu, corai, portocaliu pentru cele mai indraznete branduri care au pus accent pe integrarea culorii anului 2019 in interioarele lor.

Rolul plantelor

Plantele au fost prezente, dar mai putin dominante ca in anul precedent, ramanand in continuare un element de decor care insufleteste si aduce natura mai aproape de noi in diverse forme de expunere: ghivece supradimensionate, pereti verticali verzi, pereti despartitori cu oaze de verdeata, ghivece si corpuri de iluminat suspendate cu plante curgatoare.

Combinatii de materiale 

O atentie deosebita au primit piesele de mobilier care imbina mai multe tipuri de materiale, cum ar fi lemn, metal si piatra naturala si care fac apanajul interioarelor contemporane.

In ceea ce priveste mobilierul, producatorii propun piese realizate cu finisaje calde combinate cu finisaje reci. Materialul favorit este lemnul in nuante inchise precum ebano, eucalipt, stejar inchis termotratat in varianta lucioasa sau mata. Materialele reci precum metalul, marmura sau sticla prezinta detalii inedite care reflecta minutiozitatea cu care aceste materiale sunt executate, uneori chiar de artizani sau artisti.

 Panouri decorative

Alte noutati care pe noi ne-au surprins placut au fost panourile decorative si decoratiunile pentru pereti. insa nu ne referim la panouri simple din lemn, ci la cele realizate prin combinarea de diverse materiale: lemn, piele, metal, rasina, pietre naturale”, a mai marturisit Loredana Preda, CEO Noblesse Group International.  

Targul de la Milano a reunit mii de produse care combina calitatea si tehnologia cu creativitatea designerilor. Gama vasta de articole aduce dupa sine o multitudine de solutii inovatoare si practice pentru locuinte.

Portofoliul Noblesse Interiors s-a imbogatit cu colectii noi ale celor mai cunoscute branduri internationale ce asteapta sa-si gaseasca locul in casele voastre cu sprijinul avizat al designerilor nostri. Printre principalele branduri de renume din portofoliul Noblesse Interiors, ce integraza peste 350 de producatori, se numara: Giorgio Collection, Visionnaire Home, Bentley, Fendi Casa, Daytona, Luigi Volpi, Phillip Selva, Porada, Moroso. 

##

Noblesse Interiors reprezinta un concept original in lumea designului interior pe segmentul premium si luxury, un mix al celor mai frumoase colectii internationale, alaturi de servicii complete de design interior pentru realizarea proiectelor de suflet.

Specializati in proiecte rezidentiale, HoReCa, office-uri si publice, designerii Noblesse Interiors sunt, dincolo de profesionisti, creatorii unor interioare personalizate, care reflecta fidel povestea fiecarui beneficiar sau brand in parte. 

Noblesse Interiors este parte din Noblesse Group International, companie multibrand din care fac parte si urmatoarele branduri: studio-ul inSIGN, Palatul Noblesse – Lifestyle Palace, Noblesse Academy si Fusion Arts. 

Contact:

http://www.noblesseinteriors.com

www.studioinsign.ro

Adresa: Str. Sfintilor nr. 7, Bucuresti, Romania

marketing@noblesseinteriors.com

Phone: +40 749 280 796

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →