În PREMIERĂ, Tecno Plast Cugir își deschide porțile pentru public, pe 13 și 14 iunie.
Tecno Plast Cugir, una dintre cele mai importante fabrici de producție de componente pentru industria automotive organizează, în perioada 13 - 14 iunie 2025, Tecno Plast Community Days. Evenimentul va include o serie de activități interactive, sportive și recreative pentru toate vârstele și gusturile, vizite, dezbateri și oportunități de angajare în interiorul fabricii, dar și o componentă medicală - screening și prevenție medicală, precum și consultații psihologice gratuite oferite întregii comunități locale. Activitățile vor fi grupate pe zone specifice în patru locații cheie ale orașului Cugir: Fabrica Tecno Plast, Spitalul Orășenesc Cugir, Arena Cugir și Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice Lotus, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cugir.
Evenimentul marchează o premieră în istoria companiei, fiind primul deschis publicului larg de la intrarea companiei pe piața românească, în 2012. În acești ani, Tecno Plast a avut o contribuție semnificativă la economia locală, având în prezent peste 300 de angajați permanenți care își desfășoară activitatea într-o fabrică dotată cu echipamente de ultimă generație.
”De atâția ani interacționăm cu comunitatea cugireană - și nu sunt puțini cei cu care interacționăm, pentru că, pe lângă cei 300 de angajați permanenți, noi mai aducem încă minim 200 de temporari în perioadele de comenzi aglomerate- și am observat nevoile lor. Pe lângă un loc de muncă sigur și stabil, pe care noi ne străduim să îl oferim, oamenii au nevoie să se simtă în siguranță și din punct de vedere emoțional, și medical. Acest eveniment vine să se preocupe de sănătatea lor din toate punctele de vedere: fizică - prin consultații oferite de medici specialiști aduși din cele mai mari centre sanitare din Cluj și Alba; psihică - discuții cu psihologi și asistenți sociali; emoțională, sufletească - prin activități recreative, sportive, jocuri și joacă în familie. Așa că le aducem pe toate laolaltă, timp de două zile, pentru toată comunitatea, nu doar pentru angajații fabricii noastre. Ba chiar îi aducem pe toți cei curioși în fabrica noastră - unde vor fi Porți Deschise în această perioadă”, spune Lorenzo Manoni, administrator Tecno Plast Cugir.
2 zile, 4 locații, un singur eveniment pentru sănătatea comunității locale
Tecno Plast Community Days se va întinde pe durata a două zile, 13 și 14 iunie. Vineri va avea loc Ziua Porților Deschise la fabrica din localitate, tur ghidat în cadrul căruia va fi prezentată capacitatea tehnologică a fabricii și procesele de producție către reprezentanții autorităților publice locale și județene, mass-mediei și partenerilor de afaceri ai companiei.
Tot pe 13 iunie, publicul este invitat să participe la activitățile organizate la Spitalul Orășenesc din Cugir, care va găzdui Screening Days, o serie de activități medicale gratuite oferite în cadrul specializărilor Cardiologie, Gastroenterologie, Senologie, Urologie, Endocrinologie sau Ortopedie pentru întreaga comunitate. La Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice LOTUS, se vor desfășura consultații de medicină internă.
Ziua de sâmbătă, 14 iunie, este dedicată publicului larg, cu activități pentru toate vârstele. De la jocuri interactive pentru copii și competiții sportive desfășurate în incinta Arenei Cugir, la screening-uri medicale gratuite oferite în cadrul mai multor specializări medicale, printre care Cardiologie, Pediatrie - endocrinologie, ORL, Senologie, organizate la Spitalul Orășenesc Cugir, evenimentul promite să fie un adevărat festival dedicat sănătății, bucuriei și conexiunii comunității din Cugir.
Pe Arena Cugir se vor desfășura activități sportive și recreative potrivite pentru toate vârstele și toate nivelurile de pregătire sportivă. Pentru copii va fi amenajat un circuit motric și unul aplicativ, dar și o zonă dedicată tirului cu arcul. Zona de minifotbal este destinată desfășurării de meciuri amicale pentru copii, pe teren de dimensiuni reduse. De asemenea, participanții la eveniment se vor putea înscrie și la întrecerea de cros. Deschiderea activităților de pe stadion va avea loc la ora 09:30. Întrecerile sportive și se vor încheia la ora 18:00. Tot în zona stadionului, organizatorii vor amenaja o zonă de relaxare și un food zone.
Tot sâmbătă, continuă și programul Open Days la Fabrica Tecno Plast, unde vizitatorii pot descoperi, între orele 10:00 și 14:00, cum funcționează una dintre cele mai importante investiții industriale din Cugir, pot interacționa cu angajații și pot înțelege mai bine ce înseamnă munca din spatele brandului Tecno Plast.
În cea de-a doua zi a evenimentului, în intervalul 10:30-12:30, Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice LOTUS va găzdui masa rotundă ”Sănătatea îți aparține. Informează-te din timp!” pe tema sănătății feminine și a afecțiunilor oncologice, la care vor participa medici și psihologi, desfășurată în parteneriat cu Asociația Gabrielle. Tot aici vor avea loc și consultații de Medicină internă și Balneologie, dar și cele de consiliere psihologică.
Pașaportul comunității: Drumul spre o comunitate mai puternică începe cu oameni(I)
De 13 ani, Tecno Plast creează locuri de muncă în Cugir și oferă stabilitate pentru sute de familii. Astăzi, face mai mult decât atât: deschide porțile, întinde o mână către comunitate și lansează un nou drum – unul al implicării și al grijii față de cei din jur.
Călătoria începe în inima activității Tecno Plast, unde comunitatea va descoperi cum o fabrică modernă înseamnă mai mult decât producție: înseamnă oameni, idei, responsabilitate și continuă la Spitalul Orășenesc Cugir, pentru că sănătatea e temelia unei comunități puternice.
Pilonul de bază al sănătății este o stare generală și de spirit bună, care își are originea în sănătatea mintală și în acțiuni de prevenție, de aceea călătoria continuă la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice LOTUS unde se vor acorda consultații psihologice gratuite și se va desfășura masa rotundă pe tema sănătății feminine ”Sănătatea îți aparține. Informează-te din timp!”.
Finalul drumului e o celebrare: jocuri, premii, diplome și multe zâmbete. Pe stadion, toate generațiile se reunesc și călătoria se încheie aici.
Tombola cu premii, surpriza pregătită de organizatori
Organizatorii Tecno Plast Community Days le-au pregătit o mare surpriză tuturor participanților: o tombolă cu premii surpriză, printre care aparatură electrocasnică, vouchere valorice și de reduceri și articole promoționale. Marele premiu este oferit de Kana Design: un voucher valoric de 1.000 lei pentru mobilă la comandă. Parteneriatul cu Kana Design, un business de familie (design și execuție asigurate de Andrei și Cătălina Nacu) reprezintă angajamentul Tecno Plast pentru susținerea comunității locale, dar și celebrarea sprijinului reciproc, acela oferit de societate comunității locale.
Cum te înscrii la tombolă
1. Participi la evenimentul “Tecno Plast Community Days” și primești un flyer de la oricare dintre cele patru locații unde se desfășoară activitățile;
2. Vizitezi toate locațiile participante și aduni ștampilele specifice;
3. Îți completezi datele (nume, prenume și număr de telefon) și introduci talonul eligibil în urnă;
4. Vii sâmbătă, 14 iunie, de la ora 17:00, la Arena CSO Cugir pentru a vedea dacă ești unul dintre norocoșii câștigători.
PROGRAM Tecno Plast Community Days
Vineri, 13 iunie:
Fabrica Techno Plast: Open Days. Zi dedicată oficialităților și presei
11.30 - 18:00: Spitalul Orășenesc Cugir: Activități Screening (specialități: Cardiologie, Gastroenterologie, Senologie, Urologie, Endocrinologie, Ortopedie). Programările se fac telefonic, la Biroul de Informații al spitalului: 0258.751.621, în intervalul 7.00 - 15.00. Consultațiile se fac în limita locurilor disponibile.
14:30 - 18:00: Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice LOTUS, consultații medicină de familie. Consultațiile medicale în cadrul Tecno Plast Community Days se fac la Centrul LOTUS (fostul magazine Zaharie), la nr. de telefon 0258.751.621, în intervalul orar 7.00 - 15.00. Consultațiile se fac în limita locurilor disponibile.
Sambata, 14 iunie:
10.00 - 14:00: Fabrica Techno Plast: Open Days pentru public
09:30 - 17:30: Spitalul Orășenesc Cugir: Activități Screening (specialități: cardiologie, pediatrie - endocrinologie, ORL, senologie). Programările se fac telefonic, la Biroul de Informații al spitalului: 0258.751.621, în intervalul 7.00 - 15.00. Consultațiile se fac în limita locurilor disponibile.
09.30 - 18.00: Arena Cugir - jocuri pentru copii și adulți, zonă de food și de petrecere a timpului liber.
09:30 - 19:00: Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice LOTUS (fostul magazin Zaharie): screening de medicină internă, balneologie și ședințe de consiliere psihologică. Programările la consultații se fac la nr. de telefon 0258.751.621, în intervalul orar 7.00 - 15.00. Consultațiile se fac în limita locurilor disponibile.
10:30 - 12:30: Tot la Centrul Lotus: ”Sănătatea îți aparține. Informează-te din timp!” - masă rotundă pe tema afecțiunilor oncologice susținută de Asociația de Sănătate și Educație ”NUN”, în colaborare cu Asociația Gabrielle și în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială.
Întregul PROGRAM Tecno Plast Community Days, detalii și actualizări ale acestuia pot fi găsite pe
eventul FB dedicat.
Parteneri: Primăria Cugir, Spitalul Orășenesc Cugir, Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice LOTUS (DGASPC Cugir), Arena CSO Cugir, Numeris Medical, Kana Design, Global Medical Solutions, Kappa Medical, Centru Medical SANOR, Medview, Centrul de Radioterapie Amethyst, Asociația NUN, Asociația Gabrielle