Tehnologia dezvoltată de o companie din Brașov stă la baza iluminatului public inteligent în Washington, D.C.

Publicat pe 6 Martie 2023
Capitala Statelor Unite a ales o soluţie de iluminat public inteligent dezvoltată în orașul de sub Tâmpa pentru a gestiona inteligent cele 75.000 de corpuri de iluminat din oraș, într-un proiect de 309 milioane USD desfășurat pe o durată de 15 ani.

Flashnet, compania brașoveană pornită acum 17 ani ca un start-up local de tehnologie, a reușit să transforme zeci de orașe din Europa, Orientul Mijlociu, Asia și America de Nord. Chiar mai mult, a plasat pe harta orașelor inteligente și orașe românești precum Bacău, Brașov, Iași sau Gheorgheni.

Fiind unul din liderii mondiali în domeniu, cu un ritm de creștere ce se va accelera în perioada următoare, compania plănuiește o serie de investiții în cercetare și dezvoltare. Centrul de inginerie de la Brașov urmează să se extindă, iar Flashnet este deja în căutarea unor noi colegi pasionați de tehnologie și dornici să aibă un impact real peste tot în lume.

Cel mai recent proiect Flashnet, realizat alături de ENGIE North America, este chiar în capitala Statelor Unite ale Americii. Până acum, iluminatul urban din Washington D.C. folosea clasicele lămpi de sodiu, mari consumatoare de energie și fără posibilitatea de a putea fi monitorizate și controlate de la distanță. Așadar, consiliul local a decis trecerea spre tehnologia LED și implementarea unei soluții care să îmbunătățească eficiența, securitatea și sustenabilitatea orașului.

Odată cu implementarea sistemului de telegestiune a iluminatului public inteliLIGHT, Washington DC va reduce consumul de energie cu peste 50%, iar acoperirea Wi-fi va fi putea fi extinsă în cartierele în curs de dezvoltare. Această inițiativă nu numai că va aduce beneficii comunității în ceea ce privește siguranța și calitatea vieții, dar va ajuta și municipalitatea să reducă și cheltuielile de mentenanță.

Cum? Washington va avea control deplin asupra infrastructurii de iluminat public, inclusiv capacitatea de a monitoriza și gestiona fiecare stâlp de iluminat individual. Sistemul ajută echipele de mentenanță să detecteze orice defecțiune a sistemului în timp real, problemele pot fi remediate imediat, se evită risipa de resurse, iar calitatea serviciului de iluminat crește.

„Ne bucurăm că vom contribui la sustenabilitatea și eficiența iluminatului public în capitala Statelor Unite, oferind totodată posibilitatea integrării cu alte sisteme de tip Smart City. Entuziasmul echipei noastre din Brașov, dorința de a fi mereu primii care asimilăm tehnologii noi și determinarea noastră de a construi sisteme deschise, interconectabile, toate au contribuit la succesul inteliLIGHT.” spune Lorand Mozes, CEO Flashnet.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Departamentul de Marketing Flashnet - Ovidiu Vrabie, Marius Popescu, marketing@flashnet.ro

Pentru fotografii: Galerie fotografii

Despre Flashnet

Înființată în 2005 în Brașov, FLASHNET integrează și implementează tehnologii hardware și software de ultimă generație pentru a construi sisteme de management pentru orașe inteligente și rețele de utilități. Flashnet este membru al grupului Lucy din Marea Britanie începând cu iunie 2022. Mai multe detalii pe www.flashnet.ro.


MARKET WARE SRL

Folosim instrumente de marketing pentru a atinge obiective de business. Ne specializăm în afacerea clientului nostru. Identificăm probleme și oportunități, apoi coordonăm și implementăm acțiunile...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!