Tratamente Turcia, start-up în sprijinul românilor cu probleme de sănătate

Publicat pe 11 Martie 2022
www.tratamente-turcia.ro asigură gratuit pacienților săi servicii precum ”second opinion”, asistență juridică, asistență de tip ”hospitality” și servicii de traducere pe durata intervențiilor chirurgicale.

Pentru românii care încearcă să-și rezolve problemele de sănătate în condiții premium și la prețuri rezonabile, a apărut o nouă oportunitate. Tratamente Turcia, proiect unic pe piața românească, își propune să prezinte publicului din România unii dintre cei mai cunoscuți medici din Turcia, specialiști în domenii medicale cu mare adresabilitate printre români.

Împreună cu spitale și clinici din Turcia și, în special, din Istanbul, start-up-ul cu baza în Ploiești reușește să intermedieze accesul pacienților români la medici de top din țara vecină, în condiții de maximă siguranță.

www.tratamente-turcia.ro asigură gratuit pacienților săi servicii precum ”second opinion”, asistență juridică, asistență de tip ”hospitality” și servicii de traducere pe durata intervențiilor chirurgicale.

Astăzi vă propunem un interviu cu unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi bariatrici din Istanbul. Dr. Mustafa Atabey, este unul dintre cei căutați specialiști din Turcia în domeniu. Are peste 12 ani de experiență directă în tratarea persoanelor supraponderale, atât în ceea ce privește intervenția bariatrică propriu zisă, cât și schemele de tratament ulterioare.

Într-un interviu acordat emisiunii Sănătate fără Frontiere, doctorul Atabey a explicat cât de eficientă este operația de micșorare a stomacului, dar și faptul că aceasta este parte a unei proceduri complexe ce că nu poate funcționa fără implicarea totală a pacientului.

Deși este unul dintre chirurgii cu rezultate excepționale în domeniu, doctorul Atabey nu intră în sala de operație decât după ce primește asigurări că pacientul a înțeles intervenția chirurgicală. El este adeptul principiului că operația de micșorare de stomac nu este o soluție singulară, ci necesită voință și ajutor din partea pacientului, fiind necesar să își schimbe treptat stilul de viață.

”Alimentația joacă un rol foarte important. Chiar dacă tehnicile de tratament sunt unele dintre cele mai moderne, este foarte important ca pacientul să nu revină la vechile obiceiuri alimentare. Odată căzut în această capcană, intervenția bariatrică nu mai are niciun efect. Persoana reîncepe să acumuleze kilograme, întregul efort fiind, așadar, în zadar”, recomandă chirurgul.

Intervenția chirurgicală este recomandată celor cu un IMC de peste 40 sau 35 – 40 , sau existența unor complicații ale sănătății care s-ar putea îmbunătăți odată cu pierderea în greutate. Pentru ca operația să fie 100% eficientă este important să nu se revină la vechile obiceiuri alimentare, iar stilul de viață să fie unul cât mai sănătos, din care să nu lipsească mișcarea zilnică.

Cele mai populare intervenții în chirurgia bariatrică sunt bypassul gastric și operația de micșorare de stomac (gastric sleeve).

Alături de Medical Park și împreună cu doctorul Atabey, www.tratamente-turcia.ro a creat două pachete de tratament pentru pacienții din România.

Este vorba despre:

Operația de micșorare de stomac (gastric sleeve) – este procedura de micşorare a stomacului, o metodă de tratament pentru scăderea în greutate care implică îndepărtarea unei porțiuni din stomac, care are ca rezultat mai puțină foame și, în cele din urmă, scăderea în greutate.

Durata spitalizării este de 3 zile, durata operației de 1-3 ore, iar cea de recuperare în hotel de 4 nopți, și

Bypassul gastric – se efectuează o operație de reducere a volumului stomacului și ocolirea unei porțiuni din intestinul subțire într-un mod care împiedică contactul cu alimentele.

Durata spitalizării este de 3 zile, durata operației de 2-3 ore, iar durata de recuperare în hotel este de 4 nopți.

www.tratamente-turcia.ro asigură în mod gratuit servicii de ”second opinion”, asistență juridică și ”de tip hospitality” pe întreaga durată a procedurii.

Pentru detalii despre această ofertă, dar și despre oferta noastră completă, accesați www.tratamente-turcia.ro și contactați cu încredere echipa care se află în spatele acestui proiect unic pe piața românească.


Negativ Media SRL

Servicii de comunicare

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!