Trenduri Website 2019 Zarr Advertising

Publicat pe 29 Iulie 2019
Primul website din lume a apărut în 1991 și este încă accesibil 28 de ani mai târziu. Ulterior, pe măsură ce lumea a înțeles puterea internetului, website-urile au evoluat și s-au transformat în unelte de marketing și vânzare. Până acum câțiva ani, era foarte simplu să realizezi un website care să aibă succes, dar să nu necesite întreținere constantă. Acum însă, accesibilitatea site-ului pe cât mai multe tipuri de dispozitive, viteza încărcării site-ului, protecția datelor utilizatorilor, chatbox, google ranking, mentenanța site-ului și popularizarea pe rețelele sociale au o importanță foarte mare în eficiența unui site.

Mobile Friendly 

Mai bine de jumătate din populația de pe glob utilizează motoarele de căutare de pe dispozitivele mobile, iar acest lucru are un impact negativ asupra site-urilor care nu sunt mobile friendly, deoarece ele nu vor fi printre primele opțiuni atunci când se face o căutare în Google, prioritizate fiind cele care dețin o versiune adaptabilă oricărui dispozitiv. Această schimbare a modalității de căutare de la desktop la mobil a făcut ca principala grijă a unui dezvoltator de website-uri să fie felul în care site-ul se prezintă pe mobil. În urma studiilor realizate, s-a demonstrat că utilizatorul de rând preferă ușurința și flexibilitatea dispozitivelor mobile, trend care se va păstra cu siguranță în viitor.

Google Ranking

Un alt element esențial în 2019 este google ranking, și anume locul pe care site-ul îl ocupă în motoarele de căutare. O optimizare corectă a site-ului (Search Engine Optimization) duce la o mai bună vizibilitate în cadrul ordonării rezultatelor căutarii în lista făcută de motorul de căutare. Acest lucru conduce la mai mulți vizitatori, mai multe persoane interesate de produsul tău și mai multe vânzări. SEO este unul dintre principalele elemente prin care site-ul tău se poate diferenția în oceanul de zeci de mii de alte site-uri existente astăzi. Alte metode prin care un site poate obține o poziționare excelentă în Google sunt, printre altele, adaptabilitatea pe mobil, securitatea site-ului, obținută printr-un certificat SSL, conținutul acestuia sau viteza de încărcare.

Viteza

Studiile arată că peste 50% dintre utilizatori nu așteaptă mai mult de două secunde pentru încărcarea site-ului, orice depășire fiind taxată prin abandonarea site-ului în cauză. Așadar, viteza cu care rulează site-ul dumneavoastră este esențială pentru potențialii utilizatori. Astfel, degeaba site-ul este frumos, dacă viteza de încărcare îl face greu de accesat. Pentru a evita acest aspect neplăcut, un bun web-designer va ști cum să comprime informația și să micșoreze imaginile, astfel încât acestea să nu încetinească timpul de încărcare al paginilor din site.

GDPR

Din mai 2018, a fost implementat regulamentul GDPR (General Data Protection Regulation) prin care se modifică modul în care sunt gestionate datele cu caracter personal. Scopul GDPR este de a proteja toți cetățenii UE de încălcările confidențialității și a datelor, iar pentru acest lucru fiecare website trebuie să implementeze politica de confidențialitate prin care să li se oferă utilizatorilor siguranța că datele persoanale nu vor fi folosite fără acordul lor.

Chatbox

Chatbox-ul este o platformă de mesagerie în cadrul căreia site-urile creează și automatizează conversații personalizate, oferind servicii în avans utilizatorilor. Această platformă simplifică legătura dintre utilizator și producător, oferind informații în timp real și răspunzând celor mai multe întrebări. Tehnologia a fost atât de mult dezvoltată cu ajutorul inteligenței artificiale, încât interacțiunea cu utilizatorii pare extrem de umană și le oferă acestora o experiență veritabilă. La momentul de față, site-urile care dețin o astfel de tehnologie sunt destul de rare, însă părerea noastră este că acest lucru se va schimba extrem de rapid.

Social Media

Indiferent de cât de frumos sau bine realizat este un website, acesta nu reprezintă nimic dacă nu se vorbește despre el. Astăzi, cea mai simplă metodă de popularizare a unui produs, idee, persoană sau, în cazul de față, a unui website este prin intermediul rețelelor sociale, care au o putere extraordinar de mare în creșterea sau decăderea acestuia. E adevărat că atunci cand tragem linia, căutările în Google sunt cele ce definesc un site, dar nu trebuie deloc neglijată activitatea din social media.

În prezent, un website are nevoie de mentenanță, administare și actualizare periodică a informațiilor pentru a se menține actual și fresh. Cu cât site-ul este administrat într-un mod desăvârșit, cu atât utilizatorii potențiali se pot transforma mai ușor în utilizatori permanenți.

ZARR Advertising

Str. Cuza Voda, Nr. 1-3, Buzau

0767 552 077

Domenii: IT

EDCORA IT SERVICES SRL

Reunim cele mai importante tehnici și tactici de optimizare si promovare online. Edcora transformă bugetul de promovare din cheltuială în investițe profitabilă. EDCORA iți oferă soluția perfectă...

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!