Util SPC prezintă gama de motostivuitoare diesel Hyundai D-9E

Publicat pe 16 Ianuarie 2020
Gama de stivuitoare diesel Hyundai D-9E este un partener de nădejde al operatorilor de intralogistică în această perioadă a anului. Stivuitoarele diesel de la Hyundai se remarcă prin fiabilitate și inovațiile tehnologice.

În aplicațiile de intralogistică stivuitoarele diesel sunt printre cele mai cerute datorită ușurinței cu care pot fi utilizate în exteriorul depozitelor. Util SPC, cel mai mare dealer de motostivuitoare noi cu capital integral românesc din sudul țării, recomandă în această perioadă a anului stivuitoarele Hyundai din seria D-9E.

Cea mai populară serie de stivuitoare Hyundai cu motor cu combustie internă oferă un echilibru perfect între costurile de operare extrem de convenabile și puterea adaptată celor mai dificile aplicații. Stivuitoarele 25D-9E - 30D-9E - 33D- 9E - 35DA-9E sunt echipate cu motor Yanmar de producție japoneză. Motorul Yanmar 4TNE92 asigură o performanță de neegalat, exprimată în termeni de durabilitate și eficiență energetică. Acest motor îndeplinește cerințele UE privitoare la valorile-limită din etapa IIIA. Având o capacitate de lucru de 2,5-3,5 tone stivuitoarele D-9E au fost concepute pentru a putea executa perfect operațiuni de încărcare / descărcare în rampă, rapid și în parametri superiori de siguranță.

Dintre inovațiile legate de siguranța în mediul de lucru merită amintite:

- vizibilitate excelentă conferită de redesignul cabinei de operator;

- oglindă panoramică pentru lărgirea câmpului vizual în spate;

- lămpi cu halogen și / sau led pentru identificarea utilajului de la distanță;

- (opțional) cameră pentru vedere în spate;

- OPSS - Operator Presence Sensing System, sistem care „simte” prezența operatorului pe scaun, ceea ce face ca în absența operatorului utilajul să se blocheze complet;

- parolă de acces prin care utilajul poate fi deblocat numai de personal calificat. 

Avantajele stivuitoarelor diesel constau în prețul lor de regulă accesibil, ușurința cu care pot opera chiar și în medii dificile sau în condiții vitrege (ploaie, ninsoare, teren în pantă etc.), lipsa timpilor morți în exploatare. De asemenea, durata mare de viață a unui stivuitor diesel permite și amortizarea eficientă și recuperarea unei părți din investiție prin plasarea utilajului pe piața de second hand.

Util SPC este în acest moment cel mai important dealer de echipamente pentru intralogistică (stivuitoare, order pickere, transpalete și accesorii) cu capital integral românesc din sudul României. Având sediul central în Giurgiu, Util SPC a început în anul 2000 ca o afacere mică rezultată din asocierea dintre doi prieteni. Aceștia au pus bazele unei firme care se ocupa la început cu importul de utilaje Balkancar. Afacerea a crescut, ajungând astăzi la venituri de circa 50 de milioane RON. Util SPC este distribuitor oficial în România pentru mărcile de utilaje de intralogistică Hyundai și Crown, dar și distribuitor pentru transpalete Pegaso, anvelope Trelleborg sau acumulatori Trojan. Compania a dezvoltat și o rețea națională proprie de service-uri care acoperă tot teritoriul României.

Pentru mai multe amănunte:

Geanina Dobriș

tel. 0246 210 610

email: info@utilspc.ro 

web: www.utilspc.ro

Domenii: Afaceri

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!