Consumatorii au votat cele 19 produse câștigătoare, acestea având dreptul de a folosi eticheta “Votat Produsul Anului®” în toate materialele de comunicare si pe ambalaj, pentru 12 luni începând cu data de 10 Mai 2022 până în 9 Mai 2023.
Cele 19 produse au fost evaluate de către consumatori din perspectiva atractivităţii, inovaţiei şi intenţiei de cumpărare, ele fiind următoarele:
“Anul trecut, la editia precedentă, ne uitam cu speranță către 2022 în sensul reintrării lucrurilor pe un făgaș normal, mai domolit din punct de vedere al provocărilor. Însă, realitatea geo-politică și conflictul din regiune au contrazis acest lucru. Astfel avem de străbatut încă o perioadă în care suntem nevoiți să jonglăm, simultan, la nivel macro cu multiple încercări – sociale, economice, financiare.
Inovația, mai mult decât oricând, este temeiul pentru răspunsurile care împing societatea înainte, venind cu soluții la schimbările ce apar pe toate planurile. Accelerarea digitală, reevaluarea managementului operațional și găsirea de resurse alternative sunt doar câteva din premisele unei noi ere care ni se deschide, mai eficiente și mai performante.
Și de această dată, produsele înscrise în competiția Votat Produsul Anului sunt un indicator pertinent al modului în care se schimbă și evolueaza stilul de viață al oamenilor, fiind înscrise în competiție și premiate de către consumatori, inovații de produse orientate spre un stil de viață sănătos, responsabil față de mediul înconjurător și care le permit cât mai multă mobilitate.
Suntem bucuroși, ca de fiecare dată, să susținem aceste demersuri și modul lor de comunicare către consumatori.”, a declarat Mihaela Păduraru, Country Manager “Votat Produsul Anului®” România.
Votat Produsul Anului este un concept internaţional care premiază produsele inovative, activând în prezent în 47 de ţări. În România, marca “Votat Produsul Anului®” este înregistrată la OSIM din 2008, se află la a treisprezecea ediţie şi este reprezentată de către compania POY Bucharest SRL.
Studiul de piaţă din 2022 a fost realizat online, pe 23 de categorii, de Exact Business Solutions, pe un eşantion de 4118 de consumatori români, reprezentativ pentru populaţia din mediul urban cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, utilizatori de internet. În 4 dintre cele 23 de categorii nu a fost desemnat câștigător. Eroarea maximă de eşantionare este +/-1.5%. Studiul a avut loc în perioada 10 martie 2022 – 18 aprilie 2022. Criteriile de evaluare au fost: inovaţie, atractivitate, intenţie de cumpărare. Produsele câstigătoare au fost votate, de către consumatori, dintre produsele similare în categorie. În studiu se pot înscrie toate produsele de larg consum care au avut o inovaţie în ultimele 18 luni anterioare startului competiţiei.
Detalii pe www.produsulanului.com
Pentru detalii:
Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →
Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!