Wantsome București începe cursurile cu Testarea Manuală

Publicat pe 15 Octombrie 2019
Wantsome București dă start cursurilor vineri, 18 octombrie, la Impact Hub - Universitate.

Deocamdată, Wantsome duce la București cursul acreditat de Testare Manuală, urmând ca oferta de cursuri să se diversifice pe parcurs. Cererea pieței locale este principalul factor determinant pentru modul în care se va produce această diversificare. Și, pentru că bucureștenii și-au exprimat deja dorința și au întrebat, au început pregătirile și închegarea echipei pentru cursul care urmează să fie implementat curând, cel de Introducere în Programare.

Acum 2 ani, Wantsome a pornit la drum cu scopul de a sprijini comunitatea IT din Iași. S-a poziționat ca Academia Prietenoasă de IT care oferă oportunitatea reconversiei profesionale. Parcursul de până acum este reprezentat de: 18 cursuri ținute de peste 30 de traineri cu experiență în industria IT, drag de oameni și mentorat, peste 400 de absolvenți, dintre care 44,4 % femei și o rată de angajare de peste 70%. Wantsome își dorește să ducă mai departe, în alte orașe ale României, ceea ce a început la Iași. Bucureștiul a fost ales ca oraș următor din prisma faptului că oamenii au cerut direct acest lucru, dar și pentru că, deși cu potențial, comunitatea IT bucureșteană încă nu atinge nivelul comunităților din alte astfel de centre ale lumii. 

Pentru prezentarea proiectului Wantsome București și a cursului de Testare Manuală, în luna septembrie au fost organizate două sesiuni demonstrative la care locurile s-au ocupat rapid. La aceste evenimente, curioșii și viitorii cursanți au primit informații cu privire la organizarea cursului, i-au cunoscut pe traineri și au aflat despre câteva dintre poveștile de succes ale absolvenților. Totodată, companii IT și-au exprimat susținerea pentru proiectul demarat în capitală, având deja semnate si acorduri de colaborare cu Wantsome. Astfel, în cadrul sesiunilor demonstrative, participanții au primit argumente reale, direct de la specialiști tehnici și HR, că șansele de angajare imediată în domeniu sunt foarte mari.

Cu toate că locurile pentru cursul de Testare Manuală au fost ocupate rapid de către bucureșteni, mai sunt puse la dispoziție încă două pentru curajoșii care s-au decis mai târziu că anul 2020 ar trebui să înceapă cu un nou job, unul în IT. Așadar, înscrierile rămân deschise până pe 18 octombrie, ziua de START.

Despre Wantsome București

Wantsome București reprezintă o extensie a proiectului Wantsome, născut și crescut la Iași, care și-a început activitatea și în capitală în luna septembrie, 2019. Scopul este același - de a-i ajuta pe oamenii dornici să facă o reconversie profesională către IT, consolidând totodată comunitatea de learning și specialiști în domeniu. Pe aceleași principii care îi ghidează activitatea și la Iași, Wantsome vine în ajutorul bucureștenilor cu practică pe bune, informații de la 0 și programe adaptate la cerințele actuale ale pieței. Cursul care dă startul Academiei Prietenoase de IT la București este cel de Testare Manuală, susținut de trainerii Daniela Burghelea și Ion Macari, IT-iști cu peste 10 ani experiență în domeniu. Treptat, vor fi introduse și alte cursuri, în funcție de cererea pieței locale. Următorul pe listă este cursul de Introducere în Programare.

Contact:

Adresă Iași: Str. Colonel Langa, nr. 17, clădirea Centris, parter

Telefon: +40 758 077 920 

Email: contact@wantsome.ro

Site web: wantsome.ro

Domenii: HR, IT, Educatie

WANTSOME SRL

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul pe care il tintesti? Publica un comunicat de presa →

Platforma Comunicate Wall-Street.ro poate permite doar introducerea unor link-uri NoFollow. Pentru publicarea unui comunicat cu link DoFollow vă rugăm să trimiteți solicitarea către bogdan.ilie@internetcorp.ro. Mulțumim!